INCREDIBIL! În România, proprietarii de păduri plătesc taxa de mediu

1
59

În România, pădurea este considerată poluator, iar proprietarii de suprafețe împădurite plătesc taxă de mediu. Informațiile se regăsesc în ultimul „Raport de Audit al performanţei modului de administrare a fondului forestier naţional în perioada 2010 – 2013“ dat publicităţii de Curtea de Conturi a României, potrivit ecopolitic.ro, care a descoperit elemente incredibile pe acest subiect. Astfel, România a accesat doar 0,081% din Fondurile nerambursabile pentru împădurire, iar țara noastră ar avea nevoie de 1.000 de ani pentru a împăduri cele 2 milioane ha de terenuri degradate!
Iar ca să punem capac la tot, în România pădurile sunt considerate „poluatori“, deci pentru ele se plătește taxă de mediu.

Contrar principiului poluatorul plăteşte şi al scopului Fondului pentru Mediu (descurajarea poluatorilor prin taxare şi finanţarea proiectelor cu un impact pozitiv asupra mediului), s-a instituit o taxă care, prin modificări legislative succesive, a ajuns să fie în sarcina deţinătorilor de păduri. Aceştia, în procesul de regenerare a pădurilor, exploatează masa lemnoasă prin extragerea arborilor maturi ce trebuie înlocuiţi de arborete tinere, capabile să reia ciclul regenerării. Pădurea a contribuit la AFM de 3 ori mai mult decăt a primit! În acest context, pădurea a fost un contribuitor net la Fondul de Mediu, veniturile realizate din aceste surse fiind de trei ori mai mari decât plăţile efectuate pentru susţinerea programului de împădurire a terenurilor degradate“, arată raportul.

1 COMMENT

  1. Acele ha de terenuri agricole degradate credeti ca sunt din cauza proprietarilor NU !!! Proprietarii, conform legii fondului funciar nu au aceleasi drepturi cu samsarii. Samsarii au voie: sa taie la ras padurea indiferent de suprafata, proprietarii doar cativa metri cubi / ha.(taiere de igienizare); samsarii nu platesc nimic; proprietarii platesc taxa de drum forestier, platesc taxa de reampadurire, platesc o cota parte la Ocololul silvic pt deplasarea padurarului sa vina cu ciocanul de marcat pt lemn… Sa fim seriosi. Nu vorbiti in necunostiinta de cauza. Ocoalele Silvice care primesc taxa de reampadurire nu rampaduresc nici macar un metru patrat de padure. Proprietarii nu taie padurile, ei sunt prin tribunale in procese cu primariile iar judecatorii isi bat joc de adevaratii proprietari !!! intre timp primarii fac afaceri cu padurile si pasunile adevaratilor proprietari si tot in proprietari sa da cu pietre. Legile nu s-au facut pentru adevaratii proprietari !!!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here