Îngropaţi de-a valma în morminte străine. Birocraţia morţii îi ucide pe cei vii în afacerea cimitirelor

0
67

Istoriile cu domnitori şi familii de viţă nobilă ies de multe ori din cărţile de istorie iar personajele încep să bântuie precum fantomele, dincolo de Câmpiile Elizee. Că e vorba despre afaceri cu locuri de veci sau birocraţia care-i ucide încet pe cei ce încă n-au ajuns încă să fie găzduiţi în cimitirul Eternitatea, cert este că în spatele sintagmei de „cimitir închis”, în cel mai vechi dintre cimitirele ieşene se coace răsturnarea istoriei şi înlocuirea acesteia cu personaje contemporane cu împrumutul Românei la FMI. Intenţiile administraţiei cimitirelor din Iaşi de a pune mâna cu orice preţ pe parcelele şi cavourile vechilor familii de boieri ai urbei, şi de a face din acestea o afacere, sunt stingherite câteodată de urmaşii acestora. De ani de zile, Johannes Sturdza, descendent al domnitorului Moldovei, Ioniţă Sandu Sturdza, face naveta dintre Germania şi Iaşi, pentru a salva mormintele înaintaşilor săi, peste care administraţia cimitirului îngroapă abuziv alte persoane.ionita sandu sturdza-1000

Stabilit în Germania, încă de acum 30 de ani, Johannes Sturdza, descendent al domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza,  îşi caută de ani buni dreptatea pe plaiurile natale. Nu pentru a fi pus în posesia unor bunuri lumeşti ci doar a locurilor de veci din cimitirul ieşean Eternitatea, acolo unde se află rămăşiţele pământeşti ale părinţilor săi. Tocmai de aceea, de ani buni a început lupta prin corespondenţă, dar în fizic, atât cât îşi permite, cu „administraţia cuibărită în structurile statului, care face imposibilul pentru a nu respecta legile”. Descendent al familiei nobiliare Sturza dar şi cu  rădăcini în familia lui Mihail Kogălniceanu, Johannes Sturdza este printre ultimii dintr-un nobil arbore genealogic în care se regăsesc domnitori, miniştri, primari sau cărturari. Constantin Gheorghe Crupenschi, tatăl unchiului său, a fost primar al Iaşului între anii 1919-1920, an al decesului în urma căruia urmaşii i-au depus trupul în parcela nr. 12/1 din cimitirul Eternitatea, alături de soţia sa, Lucia Vărnav Liteanu, nepoata lui Mihail Kogălniceanu. Tot acolo mai sunt înmormântaţi fiul şi nora acestora, Alexandru şi Magdalena Crupenschi (născută Sturdza), urmaşii din tată în fiu ai domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza, care este înmormântat cu soţia sa, Ecaterina Rosetti Roznovanu la biserica Bărboi, ctitorie a familiei Sturdza. Tot în acea parcelă se află şi Gheorghe şi Georgeta Sturdza (născută Theodoru), frate şi cumnată a Magdalenei Crupenschi. „În unul din locurile cumpărate de Constantin Crupeschi, a fost înmormântată soţia profesorului  Grigore Theodoru, Silvia, peste osemintele lui Constantin, a soţiei sale Lucia şi fiului lor Neculae, urmând ca odată cu înmormântarea profesorului în al doilea loc, să fie distrus şi mormântul tatălui meu Gheorghe Sturdza, acum vecin cu Silvia Theodoru. Peste aceste fapte incalificabile, demersurile mele pe lângă autorităţile statului român au privit şi amenajarea acestui cavou al familiei. Fiind înhumaţi în morminte foarte modeste, aşa cum au fost timpurile, vreau să aşez pe locurile de înhumare, plăci şi cruci de piatră. Cu toate că familia mea este înmormântată în cimitirul Eternitatea de zeci de ani, cu acte legale, administraţia cimitirului mi-a cerut în mod repetat, aprobări şi dovezi de rudenie, pentru a mi se aproba înfrumuseţarea mormintelor”, acuză Johannes Sturdza.Johannes Sturdza (1)-1000

Administraţia cimitirelor din Iaşi a inventat măsura locului de veci „doi în unu”

După decesul unchiului său, Alexandru Crupenschi, în anul 1982, toate bunurile mobile şi imobile au fost moştenite de soţia sa Magdalena, mătuşa de drept a lui Johannes Sturdza. Ulterior, după decesul mătuşii sale, în anul 1994, Johannes Sturdza, în calitate de nepot de frate şi legatar universal, a primit întreaga ei avere. „După înmormântarea mătuşii mele, actul de proprietate al parcelei familiei, din cimitirul Eternitatea, nu mi-a mai fost înapoiat de către domnul Sorin Theodoru, acesta aflându-se în păstrarea tatălui său, profesorului Grigore Theodoru, care şi-a înmormântat soţia, Silvia Theodoru, în acea parcelă, fără ca administraţia cimitirului să-i ceară acte din care să reiasă că sunt rude cu familia Crupenschi. Problemele mele ar fi foarte simplu de rezolvat de către administraţia locală şi alte puteri ale Statului dacă n-ar fi relaţiile dintre puternicii locului. La nivelul cimitirelor este un dublu nivel de decizie precum şi cheltuieli inutile care grevează asupra urmaşilor celor îngropaţi acolo”, este de părere Johannes Sturdza. Vizavi de abuzul invocat de Johannes Sturdza, cu privire la înhumarea Silviei Theodoru în parcela familiei, Serviciul de Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Iaşi, îi comunică acestuia, în anul 1998, faptul că „la vremea anului 1916, atunci când s-au cumpărat aceste locuri de veci, pentru că mijloacele tehnice erau rudimentare, măsurarea celor trei locuri s-a făcut cu pasul. Potrivit normelor stabilite de RA Citadin, regia autonomă care a administrat cimitirele până în iulie 1997, prin „loc de înhumare” se înţelege suprafaţa de metri pătraţi provenită din dimensiunile 2,5 pe 1,20 metri. Prin urmare, în teren existau cinci morminte împrejmuite de un grilaj metalic şi bordură de piatră. Cu alte cuvinte două locuri nu fuseseră concesionate. În anul 1995, Grigore Theodoru solicită de la RA Citadin, concesionarea locurilor surplus. Prin urmare, Serviciul Administrare Patrimoniu nu poate fi tras la răspundere pentru greşelile din anul 1995 ale conducerii Citadin. Dacă vă consideraţi nedreptăţit, recomandarea noastră este de a rezolva conflictul prin Instanţa de Judecată”. Argumentaţia reprezentantului Direcţiei de Patrimoniu, Letiţia Palaga, este desfiinţată de Johannes Sturdza, în mod didactic. „Care vremuri? Deci în magazinele româneşti în anul 1916 se cumpăra postav „cu cotul”, pământul „cu pasul”, băutura cu ocaua şi zarzavatul cu grămăjoara. În România, sistemul metric a fost introdus prin „Legea pentru adoptarea sistemului metric publicată în octombrie 1856”, o corectează didactic Johannes Sturdza pe reprezentanta municipalităţii ieşene. Totodată, printr-o altă adresă emisă în anul 2000,  de către aceiaşi Direcţie a Primăriei Iaşi, se arată că profesorul Grigore Theodor deţine o procură prin care Magdalena Crupenschi îl împuterniceşte „să aibă grijă de mormintele şi locurile de veci din cimitirul Eternitatea”, procură în baza căreia, dar şi a taxelor de îngrijire achitate în perioada 1993-1995, Grigore Theodor începe demersurile pentru „răscumpărarea celor două locuri care sunt în plus faţă de actul original de cumpărare din 1916”, al lui Constantin Crupenschi. Practic, vreme de opt veacuri, măsurătorile locurilor de veci din cimitirul Eternitatea au fost conforme cu actele prin care se valida posesia, iar surprinzător, tocmai în anul în care Grigore Theodor a dorit să „răscumpere” acele locuri de veci, conducere RA Citadin a inventat o nouă măsură a ceea ce înseamnă lungimea şi lăţimea pe care se pot odihni rămăşiţele trupeşti ale răposaţilor din cimitirul Eternitatea. Nimic mai mult decât începutul unei mari restrângeri a unor spaţii deţinute legal şi începutul unui trafic oficial cu locuri de veci scoase la mezat peste noapte, rezultate din desfăşurarea metrică a altor proprietăţi.Johannes Sturdza (2)-1000

Actele anului 1916, nerecunoscute de birocraţii mileniului III

Peste lipsa de cooperare a instituţiilor cărora s-a adresat Johannes Sturdza, care a părăsit în urmă cu 30 de ani Iaşul, în care a urmat Şcoala primară, Liceul Naţional şi Facultatea de Construcţii, şi apoi a activat mulţi ani la Cooperativa Prestaţiunea şi la Trustul de construcţii industriale din Iaşi, ieşeanul integrat demult în democraţia vestului, arată cu degetul şi către blocajele la care a fost supus în mod gratuit, din cauza funcţionarilor care nu doreau să recunoască originalitatea actelor întocmite în caligrafia vremii. „În demersurile făcute la cererea autorităţilor, am reuşit să obţin şi să prezint o serie de acte, pe care însă am fost nevoit să le traduc, fiindcă cei care mi le-au solicitat mi-au spus că nu sunt obligaţi să le citească în forma cum sunt scrise. Până prin anii 1840-50, actele erau scrise cu caractere slavone, şi totuşi Justiţia Română mi le-a luat în consideraţie”, spune Johannes Sturdza. Totodată, acesta face referire şi la o adresă emisă de către DSPM în luna aprilie 2008, prin care reprezentanţii acesteia încearcă să scape de insistenţele lui Johannes Sturdza, invocând faptul că din verificările efectuate în administraţia cimitirului Eternitatea s-a găsit doar registrul de înhumaţi în care este consemnat că la data de 28 decembrie 1928, în parcela şi locul precizat a fost înhumat numitul Crupenschi Gheorghe Constantin „şi nu Gheorghie Constantin”. Mai mult, după luni de aşteptare a unor răspunsuri din partea autorităţilor ieşene, moştenitorul Sturdzeştilor şi Crupenschilor are nefericitul prilej să primească răspunsuri de genul „Referitor la adresa dumneavoastră, prin care solicitaţi răspuns la solicitările privind o parcelă din cimitirul Eternitatea Iaşi, vă comunicăm că adresa a fost direcţionată spre soluţionare către compartimentele de specialitate”. „Bănuiesc că răspunsul are ca scop evitarea aprobării lucrărilor cerute şi cu scopul Vanghelizării (n.r. referire la poetul Ion Vanghele) mormintelor. Credeam că voi primi un răspuns, care să-mi aprobe cele solicitate de mine, nu să îndepărteze aprobarea de a înfrumuseţa mormintele părinţilor mei şi a altor membri ai familiei mele. În concluzie răspunsul nu are alt scop decât escamotarea unui răspuns clar. Am înţeles din internet că structurile administrative la care am făcut cererea au fost dizolvate şi, profitându-se de acest fapt se vor face pierdute cererile celor vii. Din pluralul “Compartimentele de specialitate” nu vreau să cred că de fiecare mormânt se va ocupa câte un compartiment condus de un director”, spune decepţionat Johannes Sturdza.Johannes Sturdza-1000

Cât va mai rezista familia Sturdza în cimitirul Eternitatea?

În luna aprilie a acestui an, Johannes Sturdza reia cererile făcute în anii anteriori prin care solicită să se pună ordine în birocraţia ce priveşte morţii din familia sa şi revine asupra cererii privind aprobarea unor lucrări la mormintele înaintaşilor săi, „înmormântaţi fără probleme înainte de evenimentele din decembrie 1989 şi cu plata taxelor legale la zi”. Cu această ocazie i se pretinde să aducă acte, „care nu fuseseră cerute pentru morţii înhumaţi în anii 1916, 1928, 1981, 1983 şi 1994”. Şi de astă dată, demersurile sale sunt sortite eşecului iar semnele de întrebare privind aceste refuzuri succesive capătă alte conotaţii. „Am văzut că administratorul cimitirului era preocupat de locul ocupat de Grigore Sturdza (1821-1901), care a participat la Răsboiul Crimeii sub numele de Muhlis Paşa, candidat la domnia Moldovei contra tatălui său Mihalache Sturdza, fost domnitor al Moldovei. Cred că în loc să fie trecut alături de personalităţile ieşene, este candidat la scoaterea din mormânt, iar în locul său pusă o personalitate din lumea finanţelor”, a spus Johannes Sturdza. Totodată, acesta acuză demersul făcut de „Citadin”, societate care administrat Cimitirul Eternitatea înaintea Direcţiei de Servicii Publice Municipale, de a aproba în luna octombrie a anului 1993, desfiinţarea locului în care a fost înhumat primarul Iaşului, Constantin Crupenschi, proprietarul iniţial al parcelei 21/1, locul 15, înmormântat în anul 1928. „Prin această aprobare, profesorul Grigore Theodoru a „răscumpărat” două locuri din proprietatea lui Constantin Crupenschi. De ce le-a răscumpărat, le mai cumpărase vreodată? Când va muri, domnul profesor va desfiinţa cu concursul celor din administraţia cimitirului, şi locul unde este înmormântat tatăl meu, Gheorghe Sturdza, iar în cazul în care vor mai deceda membri din familia sa, la rând va cădea locul mamei mele şi aşa mai departe”, crede Johannes Sturdza. Tocmai pentru a nu se petrece aceste lucruri, Johannes Sturdza îşi promite lui însuşi, asemenea unui testament de onoare, că atât timp cât îl vor mai ţine forţele şi va mai putea să dea piept cu administraţia ieşeană, va face tot posibilul să rezolve cauza familiei Sturdza. „Voi încerca să vin la Iaşi cât mai des, dar trebuie să asociez deplasările mele cu mai multe treburi, treburi care aceiaşi administraţie cuibărită în structurile statului face imposibilul pentru a nu respecta legile. De aceia am ajuns unde am ajuns. Sper ca într-un final, şefii acestui oraş vor fi binevoitori şi vor aproba ca nişte morţi, care au avut în viaţă multe de suferit la Aiud, Gherla şi Canalul Morţii să beneficieze de linişte măcar după moarte”, mai speră Johannes Sturdza.

Nelu Păunescu

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 13 = 19