Intalnire cu „Romeo si Julieta”, de 8 martie, la Opera Iasi

0
104

Opera Națională Română din Iași programează în această lună șapte spectacole.
Primele evenimente ale lunii martie sunt „Romeo și Julieta”, de Serghei Prokofiev. Reprezentațiile destinate iubitorilor baletului vor avea loc în Sala Mare, pe 7 și 8 martie, cu începere de la ora 18:30.
Tulburătoarea poveste de dragoste veroneză dintre Romeo Montague și Julieta Capulet, care a străbătut veacurile, a inspirat multe adaptări ale celebrei tragedii shakespeariene. Printre acestea se numără și spectacolul de balet pe muzica lui Serghei Prokofiev, care a lipsit mult timp din repertoriul nostru. Anul trecut, am reușit să oferim publicului ieșean din nou <>, premiera la care a lucrat și celebrul scenograf Nic Ularu, profesor universitar doctor la University of South Carolina, bucurându-se de un succes uriaș. Anul acesta ne-am gândit ca prima revedere cu prima premieră din această stagiune să aibă loc de 8 martie, o zi cu totul specială, în care cu toții celebrăm dragostea. Cum am anticipat că interesul va fi uriaș, spectacolul va putea fi văzut și pe 7 martie, cu o distribuție diferită față de cea de a doua zi” a declarat managerul interimar al Operei Iași, Andrei Fermeșanu. Regia și coregrafia spectacolului în care vor interpreta Baletul și Orchestra Operei Iași este semnată de Cristina Todi.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here