Inundatii grave în mai multe judete din tară, după ploile torentiale. Sute de oameni sunt izolati din cauza viiturilor

0
88

Inundații în Slănic Moldova, județul Bacău, după ploile torențiale.  Sute de gospodării din județul Bacău au fost afectate de viituri în cursul serii și al nopții de miercuri în urma ploilor torențiale, iar drumul național care asigură una dintre principalele legături dintre Moldova și Ardeal a fost blocat pe tot parcursul nopții din cauza aluviunilor de pe șosea. Cel mai afectat a fost orașul Slănic Moldova, unde au fost inundate inclusiv zece locuințe din care populația a ieșit temporar.

Dezastru în zona de sud-vest a județului Bacău, acolo unde ploile torențiale au făcut prăpăd. Cel mai afectat de viitură a fost orașul stațiune Slănic Moldova, după ce puhoaiele au inundat 326 de gospodării, în special curți și beciuri. Tot în aceeași localitate, apa a trecut prin zece locuințe, populația fiind nevoită să părăsească temporar casele pentru evacuarea apei. De asemenea, o mașină a fost scoasă la timp dintr-o curte de către echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău pentru a nu fi luată de puhoaie. Și rețeaua de alimentare cu energie electrică Târgu Ocna – Slănic Moldova a fost afectată, peste 1.400 de abonați ai E.ON rămânând fără curent.

Două persoane din satul Ferestrău, din care una cu afecțiuni locomotorii, au fost evacuate de către pompieri cu ajutorul bărcilor. În această localitate, 23 de gospodării sunt afectate de viitură.

Pe tot parcursul nopții, drumul național DN 11 Bacău – Brașov a fost închis circulației pe raza comunei Oituz din cauza aluviunilor aduse de puhoaie pe șosea. Traficul a fost reluat joi dimineață, doar pe un singur sens, echipaje ale ISU Bacău și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași intervenind pentru decolmatarea șoselei.

În județul Vrancea, cea mai gravă situație se înregistrează în localitatea Nistorești, unde drumul național 205 M a fost distrus pe ambele sensuri în urma ploilor torențiale care au antrenat un volum uriaș de aluviuni.

Din acest motiv, aproape 500 de oameni din satele Brăderu şi Podu Schiopului, precum și din cătunul Podu Ţârdei sunt izolați, potrivit Monitorul de Vrancea. Accesul s-a făcut doar pietonal mai multe ore.

Probleme sunt și pe DN 2 L, la intrarea în comuna Soveja, dar şi pe DN 2 D, în zona localităţii Lepşa. În zonă s-au depus aluviuni, iar traficul se desfășoară cu dificultate.

În zonă intervin mai multe echipaje ale Poliției, precum și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

În județul Buzău, pompierii intervin joi dimineață în localitatea Smeeni, precum și în satele Moisica şi Albeşti. Acolo, apa a pătruns în mai multe gospodării și beciuri. De asemenea, militarii acționează în Gherăseni, unde sunt probleme din cauza inundațiilor.

De asemenea, viiturile au făcut ravagii și în comuna Valea Salciei, unde un drum recent refăcut a fost distrus de ape.

Sursa: Libertatea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here