Invitați de excepție la premiera spectacolului Fluturi, fluturi…

0
92

Vineri, 12 iulie, de la ora 19.00, la Sala Unirii, Ateneul Național din Iași va prezenta premiera spectacolului de teatru Fluturi, fluturi…, cu Maia Morgenstern și Marius Manole, după un text de Aldo Nicolaj în regia lui Toma Hogea.

Cea de-a cincea premieră a anului, spectacolul Fluturi, fluturi… este o producție teatrală deosebită, presărată cu momente comice dar și cu mult dramatism, ce va impresiona prin originalitatea montării, prin elementele vizuale (desen în nisip) dar și prin muzica special compusă, care va puncta fiecare moment și nu în ultimul rând, printr-o distribuție perfectă: Maia Morgenstern, Marius Manole și Alexandra Paftală.

„Textul lui Aldo Nicolaj, Fluturi, Fluturi…, este povestea unei femei singure, o femeie care își joacă în propria viață rolul pe care își dorește să-l prezinte lumii: o femeie puternică, frumoasă și independentă, care s-a lăsat curtată și iubită de bărbați cu statut material și social, fără a se supune vreunuia dintre ei. Este o poveste de viață care se derulează de la finețea comediei spre profundul dramatism, o poveste despre iluzie, vise, iubire, adevăr și asumarea lui.”, a declarat regizorul Toma Hogea.

În urma epuizării rapide a biletelor, oferim publicului posibilitatea achiziționării biletelor pentru avanpremiera spectacolului, care va avea loc în aceeași zi de la ora 16.30.

Din echipa de creație fac parte: Alina Dincă-Pușcașu – scenografie; Cári Tibor – muzică; Ana Munteanu – video/desen în nisip; Lucian Moga – light design; Erica Moldovan – asistent regie; Andrei Tcaciuc – coregrafie.

Spectacolul este nerecomandat copiilor sub 16 ani!

Achiziționarea biletelor pot fi accesate pe https://www.ateneuiasi.ro/class/fluturi-fluturi-avanpremiera/ sau la casieria instituției.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here