Istoria accesoriilor feminine, de la Elena Cuza pana in prezent. Expozitie de 1 decembrie, la Muzeul Unirii din Iasi

0
109

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Unirii – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” – Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie Naturală Iaşi, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, în parteneriat cu Direcţia Județeană de Cultură Iaşi organizează, în perioada 1 decembrie 2015 – 7 ianuarie 2016, expoziţia „Accesorii feminine, odinioară şi astăzi”.
Expoziţia, ai cărei curatori sunt Aurica Ichim şi Sorin Iftimi, cuprinde obiecte de podoabă și accesorii vestimentare din epoci diferite, începând cu piese arheologice din neolitic și epoca bronzului, podoabe tezaurizate în Evul Mediu, până la bijuterii și accesorii din perioada interbelică. Publicul va putea admira obiecte care au aparținut doamnei Elena Cuza, precum și unor doamne celebre din familiile Kogălniceanu, Ghica, Sturza şi Mavrocordat. Expoziţia este completată cu obiecte aflate în posesia unor cunoscuți anticari ieșeni, epoca mai recentă fiind ilustrată prin etalarea unor piese din colecțiile particulare ale unor doamne din Iași, care au activat în viaţa cultural-ştiinţifică a oraşului şi care au acceptat să fie alături de noi în acest proiect.
Vernisajul va avea loc marţi, 1 decembrie 2015, ora 11.00, la Muzeul Unirii Iaşi, str. Lăpuşneanu, nr. 14

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here