Izvorul Tamaduirii – Ce nu ai voie să faci astăzi. Tradiții specifice acestei sărbători

0
57

În fiecare an, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, zi închinată Maicii Domnului și menită să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, când a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon a cautat în apropiere un izvor, dar nu a găsit. Însă la un moment dat a auzit-o pe Maica Domnului, care i-a spus să pătrundă mai adânc în pădure, să ia în mâini apă tulbure și să potolească astfel setea orbului, apoi să-i ungă ochii întunecați. A găsit un izvor din care i-a dat să bea bătrânului, iar după ce i-a spălat fața cu ea, orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci în anul 1453. De-a lungul timpului, se spune că apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.
Iar legat de originea sărbătorii, credincioșii au construit o serie întreagă de obiceiuri. Astfel, gospodarii aruncă astăzi apă sfinţită peste vitele de povară, pentru că acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat și a proteja recoltele de grindină, gospodarii stropesc cu apă sfinţită grădinile şi livezile.
Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite. Se spune că treaba făcută astăzi prin gospodărie nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată. Nu se teșea nimic, deoarece cu pânză țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți, pentru că nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.
Pe vremuri, se credea că acela care lucra în această zi era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here