Jurnalisti agresati fiindcă documentau infractiuni forestiere semnalate de Greenpeace

0
88

Niciun reprezentant al Statului nu a dorit să vină pe teren pentru a confrunta raportul Greenpeace privind tăierile ilegale din Suceava

În urma investigațiilor făcute în pădurile din Bucovina, Greenpeace România a fost invitată de Romsilva să verifice în teren neregulile semnalate de localnici și confirmate de experți silvici, dar minimalizate de directorul Romsilva Gheorghe Mihăilescu ca ”emoții ale celor care nu știu cum se gospodărește pădurea”. Organizația de mediu a extins invitația către Ministerul Apelor și Pădurilor, pe care îl consideră principalul responsabil pentru fenomenul tăierilor ilegale, care depășesc 8,8 milioane de metri cubi pe an, după ultimele estimări oficiale.

Pe 6 august 2019, reprezentanții Greenpeace România s-au întâlnit la Ocolul Silvic Vama (jud. Suceava) cu Secretarul de Stat pentru Păduri Daniel-Constantin Coroamă (Ministerul Apelor și Pădurilor), Directorul General Romsilva Gheorghe Mihăilescu, Prefectul Județului Suceava Mirela-Elena Adomnicăi, Inspectorul-Șef al Gărzii Forestiere Suceava Mihai Gășpărel, Șeful Ocolului Silvic Vama Gelu Puiu, alături de alte autorități invitate.

Deși agenda întâlnirii fusese agreată în prealabil în linia unui dialog constructiv, reprezentanții Romsilva au încercat să boicoteze prezentarea raportului de investigație Greenpeace, realizat de un expert judiciar silvic. “Nu pot să te las [să vorbești] pentru că sunt gazda și organizatorul acestui eveniment”, i-a transmis în timpul ședinței directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, coordonatorului Greenpeace a campaniei pentru păduri Ciprian Gălușcă.

Cele trei cazuri analizate de Greenpeace pe raza Ocolului Silvic Vama au fost respinse de șeful OS Vama Gelu Puiu ca ”erori”, autoritățile dorind să viziteze pe teren doar o suprafață de pădure cosmetizată în prealabil de către Romsilva, pe care au selectat-o dintr-o postare ilustrativă de pe pagina de Facebook a organizației de mediu, pretinzând apoi că semnalele trase de Greenpeace sunt nefondate. La vizita în teren, Greenpeace a invitat și localnicii care au semnalat nereguli, unele sancționate anterior și de Garda Forestieră și Garda de Mediu, dar nicio autoritate nu a dorit să îi însoțească în suprafețele de pădure indicate de ei și analizate de experții Greenpeace România.

Vizita în teren a presei nu s-a încheiat fără incidente. Câteva ore mai târziu, când jurnaliștii Recorder filmau lemnul depozitat pe drum de Simion Chiruț (consilier local al comunei Frumosu, unul dintre patronii de gater care exploatează lemn din pădurile administrate de Romsilva), acesta a accidentat cu intenție automobilul cu care circulau reporterii, motivând în fața camerei că ”nu au dreptul să-i filmeze buștenii”. Poliția chemată la fața locului a deschis un dosar penal în acest caz. Localnicii confirmă că nu e vorba de un incident izolat și că astfel de amenințări se întâmplă în mod curent, unele dintre ele finalizându-se cu acte de violență.

 

Jurnaliștii Recorder într-o pădure tăiată ras, alături de Valentin Sălăgeanu, director Greenpeace România

Toate acestea se întâmplă la peste un an de la expirarea termenului stabilit în Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru punerea în funcțiune a SUMAL (Sistemul de Urmărire a Materialelor Lemnoase). În acest context, Secretarul de Stat pentru Păduri din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, Daniel-Constantin Coroamă, aflat la fața locului, a refuzat să însoțească în teren echipa Greenpeace, localnicii și jurnaliștii interesați.

Greenpeace solicită Poliției Române să trateze cu maximă seriozitate agresarea jurnaliștilor care documentau cazurile suspecte, iar Gărzii Forestiere investigații amănunțite ale celor semnalate în raport și deschidere față de plângerile localnicilor, deseori ignorate. De asemenea, Greenpeace cere îmbunătățirea urgentă a SUMAL de către Ministerul Apelor și Pădurilor, responsabil să contracareze tăierile ilegale din pădurile României, ajunse la un nivel fără precedent.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here