La Piadina si Start Donuts, doua noi locatii, in Food Court-ul Iulius Mall

0
65

Clienţii Iulius Mall au la dispoziţie, de curând, două noi locaţii cu preparate culinare delicioase: La Piadina şi Star Donuts. În plus, Iulius Mall le-a pregătit clienţilor din food court o ofertă surpriză.
Pâine tipic italiană, proaspătă şi garnisită cu cele mai savuroase ingrediente, în combinaţii variate – aceasta este propunerea La Piadina. Cea de-a şaptea locaţie din România a operatorului se găseşte la etajul doi al Iulius Mall, în food court, şi este locul ideal pentru a petrece pauza de masă sau pentru a lua o gustare rapidă în timpul zilei.
La Piadina le oferă gurmanzilor plăcerea unei tradiţii culinare italiene. Brandul a luat naştere în anul 2010, dintr-o mare pasiune pentru piadina artizanală. Aceste „plăcinţele” sunt deosebit de gustoase, datorită reţetei originale de aluat, alb, integral sau de post, preparat şi copt în fiecare zi, pentru a asigura un produs de calitate. Pentru a reda gustul adevăratei piadine, preparatele sunt completate cu ingrediente atent selecţionate, precum: mezeluri, carne, peşte, brânzeturi şi legume, în combinaţii diverse. Pofticioşii pot alege dintre zecile de piadine din meniu sau sunt invitaţi să comande una personalizată. În plus, pot opta pentru salate, la fel de proaspete şi savuroase.
Persoanele care iubesc dulciurile şi, mai ales, gogoşile, sunt aşteptate la Star Donuts, la etajul doi al mall-ului. Cei care doresc să se delecteze cu un desert aparte pot alege combinaţii savuroase de topping-uri speciale, precum: fistic, mentă, caramel şi miere naturală. Nu lipsesc cele de căpşuni, fructe de pădure, caise, prune, vanilie, cireşe şi vişine.
La Iulius Mall Iaşi, „Chef Pofticescu îți face cinste!”. Aceasta este campania care, până pe 25 iunie 2016, îi va premia pe clienţii fideli din food court. Tot ce trebuie să facă este să mănânce de patru ori la restaurantele din food court, iar a cincea oară invitaţia la masă va fi din partea Iulius Mall.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here