Liderul PRU Iaşi deplânge lipsa de unitate a românilor

0
85

În cadrul unei emisiuni televizate, liderul PRU Iaşi, Gheorghe Nichita a precizat motivele pentru care a aderat la platforma formaţiunii politice pe care o reprezintă. “Nu am avut ca obiectiv important să devin parlamentar. Am găsit de cuviinţă să candidez la Partidul România Unită pentru că acesta dă un mesaj de patriotism, în care mă regăsesc. Astăzi, în România, se vede clar că trăim în aceeaşi ură. Oamenii politici nu mai sunt adversari, sunt duşmani. Chiar în cadrul aceluiaşi partid, ei se anulează unul pe altul. De Ziua Naţională, reperele trasate de marii oameni de stat ai României ar trebui să ne fie embleme. Din păcate, ura e dusă la extrem”, a declarat Gheorghe Nichita, candidat PRU Iaşi pentru Parlamentul României. În ceea ce priveşte interpretările potrivit cărora PRU ar promova o politică anti-europeană, Nichita a negat categoric existenţa unei astfel de orientări. “Nu avem un discurs anti-european. Eu însumi am fost întotdeauna un pro-european. Prin tot ceea ce am făcut în viaţa mea am demonstrat lucrul ăsta. Am negociat foarte mult cu experţi europeni pentru a primi fondurile investite în infrastructura Iaşului. Prin toate investiţiile finanţate de Uniunea Europeană şi care au ridicat Iaşul, am demonstrat că sunt un pro-european”, a arătat fostul primar al Iaşului.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here