Lista bunurilor din cauza cărora NU poti obtine ajutor pentru încălzirea locuintei

0
99

Persoanele singure şi familiile cu venituri mici, care nu-şi permit să acopere în totalitate cheltuielile pentru încălzirea locuinţei, pot să ceară anual ajutoare financiare de la stat, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei este acordat pentru principalul sistem de încălzire folosit la domiciliu/reşedinţa, pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale şi lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. Acesta se plăteşte doar în perioada sezonului rece, adică între 1 noiembrie şi 31 martie.

Atunci când autorităţile locale stabilesc dreptul la ajutorul de încălzire sunt luate în calcul toate veniturile obţinute de familie său persoana singură în luna de dinaintea depunerii cererii. În acelaşi timp, se ţine cont şi de bunurile mobile şi imobile deţinute. De aceea, în Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 este inclusă o listă de bunuri ce nu permit acordarea ajutorului de încălzire.

Astfel, solicitanţii nu trebuie să deţină clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti. Totodată, aceştia nu trebuie să aibă terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferenta şi alte terenuri intravilane care să depăşească 1.000 mp (în zona urbană) sau 2.000 mp (în zona rurală).

În ceea ce priveşte bunurile mobile (aflate în stare de funcţionare), solicitanţii nu trebuie să deţină:

–   autoturism/autoturisme şi/sau motocicleta/motociclete cu o vechime mai mică de zece ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;

–   mai mult de un autoturism/motocicleta cu o vechime mai mare de zece ani;

–   autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze;

–   şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”;

–   utilaje agricole: tractor, combina autopropulsata;

– utilaje de prelucrare agricolă: presa de ulei, moară de cereale;

–   utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric.

De asemenea, solicitanţii ajutorului pentru încălzirea locuinţei nu trebuie să aibă depozite bancare în valoare de peste 3.000 de lei şi nici suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 de euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 de euro pentru familie.

Pentru sezonul rece 2015-2016, cererile se depun la primarii până la data de 15 octombrie.

Pentru obținerea ajutorului pentru energie termică, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie de până la 1,572 ISR (786 de lei) în cazul familiilor și 2,164 ISR (1.082 de lei) în cazul persoanei singure. În cazul ajutorului pentru gaze naturale, a celui pentru energie electrică și a celui pentru combustibili solizi sau petrolieri, venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure trebuie să fie de cel mult 1,230 ISR (615 lei).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here