“Lumini pascale”, expoziţie de fotografie în Turnul Golia

0
104

De joi, 9 aprilie ieşenii sunt invitaţi la Turnul Golia să intre în atmosfera marii sărbători creştine prin experienţa şi imaginile fotografului ieşean Marius Romila. Vernisajul expoziției va avea loc joi 09 aprilie 2015, ora 17, în Turnul Golia, et.1. şi va fi deschisă până pe 30 aprilie.
Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi în parteneriat cu artistul fotograf ieșean Marius Romila organizează expoziția « LUMINI PASCALE » în Turnul GOLIA, parte a Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia.
Expoziţia cuprinde un număr de 52 de fotografii care ne introduc în atmosfera Sărbătorilor Pascale.
Artistul ne prezintă într-o ipostază foarte realistă imagini ale elementelor care ne marchează și devin foarte importante pentru noi în aceste zile de tainice trăiri sufletești: biserica, icoana, lumina lumânărilor, Iisus pe cruce, cerul, mielul, ouăle roșii, cozonacul. Imaginile ne pătrund de acea stare specială pe care Sărbătoarea Învierii ne face pe noi toți creștinii să o trăim și ne îndeamnă la reflecție. Prin fiecare fotografie expusă artistul ni se adresează și ne spune simbolic nouă celor care privim la fotografiile sale Hristos a Inviat, iar noi cu siguranță îi răspundem Adevarat a Inviat”, prezintă organizatorii .
În același timp, fotografiile expuse nu ne lasă să uităm de tradiționalele ouă încondeiate , care ne reprezintă pe noi românii , ne reamintesc că românul s-a născut înzestrat de Dumnezeu cu un simț artistic deosebit, cu o aplecare spre meșteșug, care ne-a adus de atâtea ori recunoașterea și aprecierea străinilor.
Ca un liant între simțul artistic, tradiție și meșteșug , laic și religios , Asociația ieșeană Communio va îmbogăți expoziția de fotografie cu câteva coșuri cu ouă încondeiate de copiii ce au luat parte la proiectul acestei asociații, intitulat “Vin Paștile“, ajuns anul acesta la a șaptea ediție.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here