Mamma Mia Iași a sărbătorit 20 de ani de existență, daruind iesenilor sute de burgeri

0
120

Sute de persoane au stat la cozi interminabile pentru că restaurantul Mamma Mia a oferit gratuit deliciosul Meniu Burger Crispy, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență pe piața din Iași. Cei mici și cei mari au venit într-un număr foarte mare la restaurant, iar atmosfera a fost una plină de veselie. Singurul lucru pe care l-au avut de făcut participanții a fost să dea follow paginii oficiale de pe TikTok.

Mulțumim pentru că de 20 de ani ne sunteți aproape și ne alegeți ca restaurantul vostru preferat! Mulțumim echipei Mamma Mia, pentru suportul și dăruirea oferită zi de zi, și pentru atmosfera colegială și prietenoasă ca o mare familie! Mulțumim celor care ne au ajutat sa avem peste 100k urmăritori pe TikTok! Ieri între orele 15:00-17:00, în locația Casa Modei i-am așteptat pe toți cu deliciosul Meniu Burger Crispy oferit GRATUIT celor care ne-au dat follow pe TikTok!”, au transmis reprezentanții restaurantului.

O poveste scrisă prin multă muncă și perseverență Povestea Mamma Mia a început în urmă cu 20 de ani și astăzi a ajuns să fie unul dintre cele mai apreciate restaurante din oraș. Atât de cei care locuiesc în Iași, cât și de turiștii care vin aici pentru că au auzit de diversitatea și savoarea preparatelor.

Mamma mia este o poveste despre arome și pasiune, despre gustul perfect și arta gătitului, despre creativitatea si implicarea unor oameni dedicați care vor să vă împărtășească experiențe desăvârșite. Aceste file scrise cu drag dar mai ales puse în scenă zi de zi de o echipă de oameni talentați, creativi și plini de zâmbete. O energie pozitivă care ne-a motivat și ne-a adus succesul în cei 20 ani de când suntem în peisajul ieșean”, au mai spus reprezentanții Mamma Mia.

Diversitatea meniului Mamma Mia cuprinde o selecție amplă de peste 200 de preparate culinare, atât cele tradiționale românești, cât și preparatele din bucătaria internațională: cea italiană, mexicană, spaniolă, franțuzească și asiatică.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here