Managerul UMF Iasi, Daniela Drugus, nu-si poate justifica averea. Echivalentul a 3 apartamente da cu minus in declaratia de avere

0
79

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferente nejustificate, în cuantum de 523.462 lei, echivalentul a 142.140 Euro, între averea dobândită si veniturile realizate în cursul anului 2008 de către Drugus Daniela, Director General Administrativ în cadrul Universității de Medicină si Farmacie Gr.T.Popa Iasi. Având în vedere acest aspect, Agentia Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Iași, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Drugus Daniela, în cursul anului 2008.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Drugus Daniela a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, se precizeaza in comunicatul ANI.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here