Manipulare electorala! Chirica repartizeaza locuințele sociale și convenabile din zona Grădinari in ziua alegerilor parlamentare

0
45

Primăria Municipiului Iași face în această perioadă ultimele intervenții pentru finalizarea blocurilor de locuințe sociale și convenabile C1 și C2 din zona Grădinari. Acestea vor fi predate beneficiarilor duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 9.00, de Ziua Națională a României.

Blocurile C1 și C2, din stradela Grădinari, sunt formate din câte două tronsoane fiecare, cu un număr total de 72 de apartamente împărțite astfel: 36 de apartamente cu o cameră, 28 de apartamente cu două camere și opt apartamente cu trei camere. Imobilele au un regim de înălțime de S+P+3E+M. De asemenea, au fost amenajate 99 de locuri de parcare, din care patru pentru persoane cu handicap.

Pentru construirea acestor blocuri, ElitConstruct SRL a executat inițial lucrări în valoare de circa 7,8 milioane lei, dar a falimentat și a abandonat lucrarea din cauza lipsei capacității tehnice și financiare. În cursul anului 2022 municipalitatea a încheiat un contract pentru continuarea lucrărilor cu asocierea CVF Designer 2008 SRL – Trust AVB SRL pentru o sumă de 6,9 milioane lei. În ultimele luni au mai fost făcute o serie de lucrări suplimentare, inclusiv pentru realizarea de rețele de utilități (apă și canalizare, gaz, energie electrică, agent termic) și servicii, în valoare de aproape un milion de lei, necesare finalizării acestei investiții.

„A fost un efort important, dar ne-am asigurat că viitorii locatari ai locuințelor construite de Primărie vor beneficia de cele mai confortabile și sigure condiții de locuire. Blocurile finalizate se află în imediata vecinătate a zonei unde am început construirea unui alt ansamblu de locuințe nZEB, cu șapte tronsoane de bloc cu un număr total de 188 de apartamente, grație fondurilor europene din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de aproape 75 de milioane de lei. Alegerea zilei de 1 decembrie nu este întâmplătoare: într-o zi în care sărbătorim Unirea tuturor românilor, vom arăta și în acest fel, încă o dată, că Iașul este acasă pentru toți!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here