Marian Bosianu, seful Fiscului iesean, demis de ANAF

0
82

Agentia Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a decis, în această dimineață, înlocuirea din funcție a directorului regional al Fiscului, Marian Bosianu.
Motivul schimbării lui Bosianu, fost prefect interimar al județului Iași, este lipsa de performanță înregistrată în colectarea veniturilor statului.
Astăzi dimineaţă au sosit două ordine de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care a încetat mandatul domnului Marian Bosianu, director executiv al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi şi a fost împuternicită să ocupe această funcţie temporar Doina Naum, până astăzi director regional responsabil de colectarea taxelor şi impozitelor. După aceste decizii, urmează ca ANAF să stabilească cine va prelua funcţia de director regional pe partea de colectare şi ce post de execuţie i se va atribui domnului Bosianu”, a declarat Maria Ţăran, purtător de cuvânt al DGRFP Iaşi.
Bosianu este şef al Finanţelor Regionale din luna februarie a acestui an. În trecut, Bosianu a condus Garda Financiară şi a fost şi prefect pentru câteva luni.
În locul acestuia a fost numită temporar Doina Naum, director regional pentru colectarea taxelor și impozitelor. Momentan nu se știe când va fi numit un nou director regional

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here