Marile proiecte de infrastructură din zona Moldovei și urgenta necesitate a protejării patrimoniului arheologic, in dezbatere la Iasi

0
57

Ministerul Culturii și Identității Naționale, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi și Direcția Județeană pentru Cultură Iași organizează, la Palatul Culturii din Iași, în perioada 1 – 2 noiembrie 2019, Conferința „Marile proiecte de infrastructură din zona Moldovei și urgenta necesitate a protejării patrimoniului arheologic”, un proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

Evenimentul reunește la Iași specialiști și reprezentanți ai instituțiilor cu rol în protejarea patrimoniului arheologic (Ministerul Culturii și Identității Naționale, muzee, Direcții Județene de Cultură, reprezentanți ai autorităților locale, Institute de cercetare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”) și companii implicate în dezvoltarea infrastructurii naționale, care vor aduce în atenție necesitatea intervenției de urgență pentru protejarea patrimoniului arheologic aflat în zona marilor proiecte de infrastructură.

Pe parcursul celor două zile, specialiștii vor susține comunicări și vor participa la dezbateri, una dintre temele importante de discuție fiind necesitatea elaborării sau completării la zi a repertoriilor arheologice pentru fiecare județ, instrumente de lucru care ar facilita cercetarea arheologică de salvare.

Interesul comun al partenerilor din cadrul acestui proiect este acela de dezvoltare a infrastructurii, pe de o parte, și, pe de altă parte, de salvare a patrimoniului arheologic din zonele în care se fac aceste intervenții.

În cadrul conferinței, sâmbătă, 2 noiembrie 2019 va avea loc lansarea volumului „Regiunea Carpato-Nistreană în aria etnogenezei românești. Secolele V – X”, autor dr. Lăcrămioara Stratulat (Editura Palatul Culturii, Iași, 2019), lucrare ce abordează spaţiul carpato-nistrean din punct de vedere al descoperirilor arheologice, realizând şi câteva instrumente de lucru – repertorii şi hărţi – utile pentru specialiștii în domeniu. Prezintă prof. univ. dr. Dan Gh. Teodor (Institutul de Arheologie Iași) și prof. univ. dr. hab. Gheorghe Postică (Universitatea de Stat din Republica Moldova).

Programul acestei zile va include vernisajul expoziției „Grindare, păretare, scoarțe. Povești țesute”, organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei, eveniment ce va avea loc la ora 13.00. Curator, muzeograf Eva Giosanu.

Recitalul omagial de pian susținut de Christine Grecu (Germania) și Roberto Fabris (Italia), în Sala „Henri Coandă”, ora 18.00, va încheia această manifestare.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 1 = 5