Masterclass de interpretare sub îndrumarea unei voci mondiale a scenei lirice

0
58

Celebra soprană Elena Moșuc a rămas în orașul natal, Iași, și după extraordinarul succes avut pe 6 aprilie în cadrul galei susținute la Opera ieșeană cu prilejul aniversării a 30 de ani de carieră internațională. Câștigătoare în 2019 a celui mai important trofeu al operei mondiale, Oscar della lirica, artista care a cucerit publicul din cele mai faimoase teatre ale lumii, ca Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera House din New York sau Royal Opera House din Londra, susține în aceste zile un masterclass la care participă tineri interpreți ai Operei Naționale Române din Iași și studenți ai Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași.
Masterclass-ul se va încheia miercuri, 13 aprilie, cu un recital susținut de cursanți în foaierul teatrului liric ieșean.
Ne bucură enorm faptul că o vedetă mondială, cum e doamna Moșuc, a fost de acord să ofere cursuri de măiestrie și tehnică vocală în instituția în care a început glorioasa dumneaei carieră artistică. Masterclassul susținut de un star precum Elena Moșuc a creat o emulație deosebită în lumea operei ieșene, tinerele talente existente fiind încântate de faptul că au privilegiul de a lucra cu o personalitate de talie internațională” a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.
Elena Moșuc este mulțumită de receptivitatea participanților: ”Am mai ținut astfel de cursuri în București, dar și în Japonia sau Elveția, însă acest masterclass, care se derulează acasă, este primul organizat de o Operă Națională. Lucrez cu foarte mare plăcere, am avut bucuria de a găsi multe voci bune. Tinerii ieșeni sunt inteligenți, receptivi, rezultatele s-au văzut imediat. Pun accent pe lucrul la tehnica respirației, despre care se știe mai puțin”.
Cursanții s-au arătat încântați de faptul că au privilegiul de a lucra cu o soprană de top. ”Este o onoare, o bucurie imensă să primim sfaturi, indicații de la o personalitate precum doamna Moșuc” a spus Diana Bîlcu, masterandă la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” din Iași și membră a Corului Operei ieșene.
Elena Moșuc este cetățean de onoare al Iașului, titlu primit în anul 2010.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 3 =