Minune a Sfântului Macabrie: teren de sport construit în buza cimitirului din Tansa

0
126

Legenda terenurilor de sport construite în pantă de Elena Udrea pălește în fața unei noi realizări din domeniul infrastructurii sportive sătești. În comuna Tansa, aflată la granița dintre județele Iași și Vaslui, chiar la doi pași și trei sfeștanii de cimitirul din localitate a fost amenajat un teren cu funcțiuni sportive. Cu siguranță, vecinătatea celor două locații va avea influențe notabile asupra jocului din teren, noțiunea de confruntare pe viață și pe moarte căpătând noi nuanțe, mult mai concrete. La marcarea unui gol, suporterii vor șopti cu reținere „le-am băgat mortu-n casă”, iar „lumânările” trase de jucători vor fi întâmpinate cu sfioase cruci făcute în tribuna care, văzând că echipa e pe cale de-a da ortul popii, va începe să intoneze prohodul în chip de încurajare. Atacanții nu vor fi surprinși în ofsaid, ci stând la pomană, iar arbitrii nu vor acorda cartonașe, ci vor înscrie numele jucătorilor vinovați direct pe o toacă portabilă. Însă bomboana de pe colivă va fi abia atunci când va avea loc derbiul local, dintre echipele Cioclul Mic și Praznicul Tansa.

Paul LOVIN

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here