Mircea Radu si Ilinca Vandici, amfitrionii evenimentului Balul Palatului

0
227

Pe 30 mai, de la ora 18.30, la Palatul Culturii din Iași, va avea loc Balul Palatului, ediția a III-a, un eveniment de înaltă ținută cu muzică de calitate și cu invitați speciali. Într-un spațiu arhitectural unic, într-o atmosfera de bal vienez autentic, sunteți invitați să vă bucurați cu un program artistic de excepție.

Balul Palatului se adresează tuturor iubitorilor de vals dar mai ales pentru cei care doresc să trăiască o seară de poveste în care fiecare detaliu subliniază eleganța și rafinamentul, oferind celor prezenți un adevărat bal vienez, într-o ambianță de sărbătoare. Programul muzical va include momente susținute invitați de prestigiu: violonistul Alexandru Tomescu, soprana Irina Baianț, cei 3 Tenori ieșeni, Orchestra și Baletul Operei din Iași, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, actorul Claudiu Bleonț, Muzica Militară a Garnizoanei Iași. Amfitrionii evenimentului vor fi Ilinca Vandici și Mircea Radu.

Suntem onorați să fim organizatori la cea de-a treia ediție a Balului Palatului. Acest minunat eveniment este una dintre tradițiile orașului nostru și sperăm să-și păstreze caracterul anual”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic.

Acest bal este o oportunitate unică pentru toți cei prezenți să se bucure de eleganța fracului și rafinamentul rochiilor de bal, astfel, evenimentul va impune un dress code specific. Achiziționarea biletelor pot fi accesate pe site-ul oficial https://www.ateneuiasi.ro/ sau la casieria instituției.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here