MNLR Iasi marchează Mica Unire cu o expozitie aniversară si program special de vizitare

0
101

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează la Muzeul „Vasile Pogor” o expoziție aniversară, intitulată „24 Ianuarie 1859: Mica Unire”, ce se axează pe receptarea lui Alexandru Ioan Cuza în perioadă, dar și după 1859.

 Vizitatorii vor putea admira portrete oficiale ale Domnitorului Micii Uniri și ale Doamnei Elena Cuza, cărți, pagini din presa vremii, fotografii, medalii aniversare, la care se adaugă călimara de birou din marmură albă și piese de mobilier, obiecte de patrimoniu care au aparținut lui Mihail Kogălniceanu, unul dintre artizanii dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza și principal susținător al modernizării de după Mica Unire. Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 24 Ianuarie până la sfârșitul lunii. Curatorii expoziției sunt Corina M. Irimiță, Iulian Pruteanu, Oana Melinte.

De asemenea, MNLR Iași deschide cinci muzee miercuri, 24 Ianuarie 2018: Muzeul „Vasile Alecsandri” de la Mircești, Muzeul „Vasile Pogor”, Muzeul „Mihai Eminescu”, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” și Colecția „Istoria teatrului românesc”. Muzeele vor putea fi vizitate în intervalul orar 10:00-17:00.

 Joi, 25 ianuarie 2018, cu începere de la ora 12:00, la Muzeul „Vasile Pogor”, prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, cunoscut istoric al teoriei relațiilor internaționale, va susține o conferință pe tema Micii Uniri.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here