Moment unic la Magia Serii: Balada lui Porumbescu la vioara lui Enescu!

0
86

Opera Națională Română din Iași va deschide stagiunea 2021-2022 cu spectacolul ”Magia serii în sunet și lumină”, care va avea loc duminica viitoare, pe 12 septembrie, cu începere de la ora 20:00. Organizatorii au anunțat că își doresc ca a zecea ediție a tradiționalului eveniment care se derulează pe esplanada Operei ieșene să fie de nota zece. Programul galei în aer liber, care va putea fi urmărită gratuit, va fi unul special, jocurile de lumini vor fi dintre cele mai moderne, la fel ca focurile de artificii. Unul dintre punctele de atracție al serii va fi cel în care Radu Cotoman, concertmaestrul ONRI, va interpreta Balada lui Ciprian Porumbescu la vioara lui George Enescu. Vioara, model Joseph Guarnerius del Gesu (Giuseppe Guarneri), este realizată în anul 1885 în atelierul fraților Wolff Kreuznach și i-a fost oferită lui Enescu de familia regală a României. Prețiosul instrument va fi în Iași săptămâna viitoare grație Casei de Licitații Historic, care îl va pune la dispoziția Operei Naționale Române din Iași la grandioasa reprezentație de săptămâna viitoare. 

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here