Motocicletă Harley furată in 2018 din Italia, depistată la vama in duba unui moldovean

0
102

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care intenţiona să tranziteze frontiera, având ascunsă în autovehicul o motocicletă declarată furată în Italia.
În data de 22 ianuarie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, D.L., cetăţean moldovean, în vârstă de 29 de ani, şofer al unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în R. Moldova.
Cu ocazia controlului, în microbuz a fost descoperită o motocicletă marca Harley Davidson, parţial asamblată şi fără numere de înmatriculare. Pentru motocicletă, şoferul nu a putut prezenta documente, iar în urma verificărilor în bazele de date, politistii au constatat că aceasta figurează ca furată din Italia, din noiembrie 2018.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat motocicleta contra sumei de 650 euro, fără a avea cunoștință despre faptul că aceasta este furată sau implicată în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinure, iar motocicleta, în valoare de 3.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here