Muzeul Municipal a fost finalizat dar va fi deschis publicului in vara anului viitor

0
98

Municipalitatea ieşeană a finalizat încă două importante proiecte cu finanţare europeană. Conferinţa care a marcat finalizarea celor două investiţii, „Regenerare urbană Zona Lăpuşneanu – Piaţa Unirii” şi „Muzeul Municipal”, a avut loc astazi, 30 decembrie 2015, la Palatul Roznovanu, în prezenţa primarului interimar Mihai Chirica.
Impactul pozitiv al implementării proiectului “Regenerare urbană Zona Lăpuşneanu – Piaţa Unirii la nivelul municipiului Iași este dat de modernizarea zonei din Piata Unirii – între treptele din faţa hotelului “Unirea” (cota inferioara) şi B-dul Independenţei – reabilitarea pavimentelor, spaţiilor verzi, mobilierului urban, iluminatului public, acceselor şi tuturor funcţiunilor din zonă, transformarea străzii Alexandru Lăpuşneanu într-o zonă de promenadă, reabilitarea canalizării pentru apa pluvială, introducerea de elemente de mobilier urban (fântâni, bănci, stâlpi de iluminat, chioşcuri vânzare carte – anticariat, cabine de pază, coşuri de gunoi, panouri informative, bolarzi retractabili, grătare metalice pentru protecţia arborilor şi a unor zone având destinaţia de spaţii verzi.
De asemenea, a fost reabilitat și modernizat pasajul pietonal subteran din Piaţa Unirii, cu refacerea acceselor in pasaj (interior si exterior, dotarea cu lift și platforme pentru persoane cu dizabilități), a finisajelor si a iluminatului interior, precum şi reabilitarea funcţiunilor interioare ale WC-ului public. În plus, au fost reabilitate parcările publice, renovate şi modernizate Pasajul Mitocul Maicilor (strada dintre B-dul Independentei şi Hotelul Astoria) şi parcul existent între Cinematograful Republica, Muzeul Unirii şi Biserica Mitocul Maicilor. Valoarea totală a proiectului este de 12.094.274,21 lei cu TVA, din care 11.461.332,54 lei asistență financiară nerambursabilă.
Proiectul „Consolidare și restaurare imobil în vederea înființării Muzeului Municipal Iași” a constat în renovarea clădirii de patrimoniu situată în Iași, str. Zmeu, nr. 3, aceasta fiind destinaă înfiinţării şi funcţionării Muzeului Municipal Iaşi, instituţie a cărei menire este promovarea şi redescoperirea istoriei vechiului oraş.
Imobilul ce va găzdui Muzeul Municipal şi-a recâştigat valoarea istorică prin restaurare şi consolidare. Aflată iniţial într-o avansată stare de degradare, clădirea Burchi – Zmeu a trecut printr-o transformare majoră şi acum la final reda Iaşului un important monument, martor al istoriei oraşului.
Prin intermediul proiectului s-au desfăşurat lucrări de consolidare a structurii şi de restaurare a clădirii pe o suprafaţă desfăşurată, etaj şi parter, de aproximativ 1000 de metri pătraţi. Au fost păstrate cât mai multe din elementele de construcţie originale sau au fost refăcute după modelul istoric, aşa cum este cazul ornamentelor arhitecturale exterioare. De asemenea, în cadrul proiectului s-au modernizat căile de acces, curtea interioară şi racordarea la reţelele de utilităţi. Muzeul va avea spaţii de expoziţii permanente şi temporare la parterul clădirii şi la etaj, sală multimedia, de conferinţe şi un atelier de conservare şi restaurare. Muzeul va fi deschis publicului in vara anului viitor, atunci cand se va reusi atat acreditarea acestui obioectiv, cat si intregirea patrimoniului.
Muzeul Municipal Iași, prin proiectul implementat reuşeşte să redea oraşului atât o clădire de patrimoniu cât și una dintre instituțiile mai vechi ale municipiului, care a funcționat la Iași în perioada interbelică.
Valoarea totală a proiectului este de 12.592.385,27 lei, din care 11.752.295,87 lei asistență financiară nerambursabilă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here