Noi măsuri de relaxare din 15 iunie. Se pot redeschide mall-urile, sălile de fitness, grădinitele private si piscinele

0
74

România relaxează alte măsuri restrictive din 15 iunie, a anunțat președintele Klaus Iohannis, indicând printre acestea redeschiderea mall-urilor, a sălilor de fitness și a piscinelor exterioare.

Având în vedere că, în ultima vreme, numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut semnificativ, dar nici nu a crescut semnificativ, considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare. Adică unele dintre restricții nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie”, a spus preşedintele.

Astfel, după 15 iunie, se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și fără locurile de joacă, așa cum mai mulți oficiali au declarat anterior.

 „Vor fi posibile evenimente private – atenție, nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior”, a mai spus președintele.

Totodată, Iohannis a anunțat că vor fi redeschise after-school-urile, grădinițele și creșele private. Tot din 15 iunie se vor putea redeschide sălile de fitness, dar „cu respectarea unor norme de distanțare foarte stricte, norme care, evident vor fi impuse de Ministerul Sănătății”, a mai spus președintele. În plus, se vor redeschide piscinele exterioare, „cu respectarea regulamentelor sanitare speciale”. Președintele a anunțat și că starea de alertă se prelungește și a precizat ce persoane care vin din străinătate vor mai trebui, din 15 iunie, să intre în izolare la domiciliu pentru 14 zile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here