Numărul nașterilor, în creștere la Iași

0
77

De la an la an, numărul nașterilor înregistrate la Servicul de Stare Civilă Iași este tot mai ridicat. Dacă în primul trimestru al anului 2017, erau raportate 2673 de nașteri, numărul acestora a ajuns în primul trimestru al anului 2018 la 2816 de nașteri, iar apoi în perioada similară a acestui an, s-au consemnat 2900 de nașteri. Dintre acestea,  1902 privesc copii născuţi la maternităţile ieşene (997 băieţi şi 905 fete), în 14 cazuri unul din părinţi fiind cetăţean străin. Alte 998 acte de naştere au fost înregistrate în străinătate şi transcrise ulterior în registrele de stare civilă din ţară, iar trei sunt adopţii.

„În trimestrul I la Serviciul de Stare civilă Iaşi au fost întocmite un număr de 4947 acte din care: 2900 acte de naştere, 668 de căsătorie, 1379 acte de deces (fiind incluse şi actele cetăţenilor români eliberate în străinătate). Din cele 668 de căsătorii, 199 au fost încheiate la sediu, 128 fiind oficiate în zilele de sâmbătă şi duminică. În 13 cazuri, unul dintre soţi era cetăţean străin iar o căsătorie a fost oficiată la Penitenciar întrucât soţul executa o pedeapsă privativă de libertate. În privința deceselor declarate, dintr-un total de 1364 de cazuri, 722 au fost bărbaţi, iar 31 au fost copii cu vârste cuprinse între 0-14 ani”, a precizat directorul executiv al Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași, Marius Bodoga.

1200 viitori miri și-au rezervat deja data căsătoriei civile

Deşi sezonul nunţilor este încă la început, peste 1200 de viitori soţi şi-au rezervat, în sistemul de programare online a căsătoriei pentru anul 2019, data şi ora la care va fi oficiată căsătoria civilă, iar alte 10 familii au depus cererea pentru oficierea în afara sediului.
În aceeaşi perioadă, cetăţenilor care au solicitat preschimbarea certificatelor de stare civilă (motive: pierdere, deteriorare) au fost eliberate 2505 duplicate, din care 1946 certificate de naştere, 310 de căsătorie şi 249 de deces. Totodată, au fost înregistrate 17 cereri de divorţ pe cale administrative, iar altele 11 au fost soluţionate după cum urmează: 10 prin emiterea certificatului de divorţ, iar o familie a renunţaţ la desfacerea căsătoriei.

Avantajele extraselor multilingve de pe actele de stare civilă

Reprezentanții DLEP Iași au remarcat un interes deosebit din partea cetăţenilor pentru eliberarea, la cerere, a extraselor multilingve de pe actele de stare civilă privind naşterea(160), căsătoria(42) sau decesul(2). Acestea sunt documente care au aceeaşi putere doveditoare ca şi certificatele de stare civilă şi se folosesc de către titulari şi persoanele îndreptăţite în faţa autorităţilor străine din statele părţi ale Convenţiei nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă semnată la Viena la 8 septembrie 1976, la care România a aderat în anul 2012 ( Legea nr. 65/2012).

Pe această cale dorim să informăm cetăţenii cu privire la avantajele extraselor multilingve şi anume faptul că sunt recunoscute fără traducere, legalizare sau altă formalitate echivalentă şi  că se utilizează în aceleaşi condiţii, ca şi certificatele de stare civilă pe domeniul teritorial al Convenţiei (printre aceste şi Spania, Italia, Turcia, Germania, Austria, Belgia). În altă ordine de idei, rugăm cetăţenii să păstreze în condiţii optime certificatele de stare civilă şi să nu le plastifieze. Pierderea sau deteriorarea certificatelor de stare civilă sau efectuarea de răzuiri, ştersături în cuprinsul actelor de stare civilă se sancţionează cu amendă între 100-200 de lei”, a adăugat directorul executiv al DLEP Iași, Marius Bodoga.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here