O atenţie, o măslina şi un CEC, „cu o sumă onorabilă”, pentru artistii ieşeni

0
82

Doi consilieri fierti pe cultura urbana contemporana au facut lobby in plenul Consiliului Local, ca bugetul local sa fie stors de o cateva firimituri de lei pentru premierea artistilor Iasului.
Vreau să fiu la subiect. Am o problemă, chiar punctuală. Cu prilejul Sărbătorilor Iaşului se vor desfăşura două evenimente culturale pentru cultura ieşeană, şi anume Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor şi Salonul de Artă „Artis”, la care vor participa cei mai importanţi scriitori, plasticieni şi pictori din zona Moldovei. Cu acest prilej, propun ca Primăria, conform proiectului „Cinstirea oamenilor de artă după vârsta de pensionare”, să le ofere o plachetă de excelenţă şi un CEC cu o sumă onorabilă”, a cerut, gangavit si fara aplomb, consilierul Victor Bejan.
Sa nu ramana in urma, mai tanarul sau prieten, consilierul Vlad Nedelcu, a lansat si el o cerere, cu bataie catre kinderii carora de abia li se dezvolta pensonul in fata sevaletului sau modelului rubensian.
Propun ca şi cei tineri dintre artişti, chiar foarte talentaţi şi din domeniul artei contemporane, să primească, simoblic, o atenţie, în sensul în care să vadă artiştii tineri că nouă ne pasă de arta contemporană şi cred eu că ar fi benefici să rămână aici, la Iaşi, să lucreze, să facă expoziţii de anvergură internaţională…”, a spus Nedelcu.
Cererile celor doi au fost trecute la „diverse”. O alinare tot exista, insa, caci daca nu sunt bani pentru arta, macar sunt modele care au reusit din plin sa parvina din kitsch-urile artei absconse, precum „maestrul Felix Aftene” .

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here