O femeie din Iași a fost declarată moartă de două ori în 21 de ani

0
63

O femeie din Iași a fost declarată moartă de două ori în 21 de ani, o data în 1995 şi a doua oară în 2016, autorităţile încearcând acum să remedieze situaţia în instanţă.
O femeie din localitatea Rusenii Noi, judeţul Iaşi, a murit de două ori într-un interval de două decenii, dacă ar fi să luăm în considerare cele două certificate de deces emise pe numele
Femeia, care s-a născută în 1954, a murit, de fapt, o singură data, evident, în anul 2016, iar reprezentanţii Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanei (DLEP) Iaşi au dat în judecată Poliţia judeţeană pentru că şi-au dat seama că pe numele femeii figurează încă un certificat de
“Reclamanta DLEP a cerut obligarea IPJ Iaşi la anularea menţiunii de identificare a cadavrului înscrisă pe marginea exemplarelor I şi II ale actului de deces de pe data de 26 octombrie 1995. Reclamanta a mai precizat că, printr-o adresă de pe 21 iunie 2016, a informat cu privire la faptul că decesul numitei L.C. este înregistrat de două ori. Al doilea certificat de deces a fost înregistrat pe baza certificatului medical constatator al decesului de pe 7 aprilie 2016 eliberat de IML Iaşi, adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, procesului-verbal de identificare de pe 13 aprilie 2016 a Serviciului de Investigaţii Criminale şi a declaraţiei fiicei defunctei”, au arătat, conform Mediafax, judecătorii ieşeni care trebuie să stabilească data certă a morţii femeii.
DLEP Iaşi a arătat în faţa instanţei că rude de gradul întâi au certificat că femeia cu două cetificate de deces a murit, de fapt, în 2016.
“Pe 28 iunie 2017, Serviciul de Investigaţii Criminale a transmis o adresă prin care precizează faptul că documentele care au stat la baza întocmirii raportului din 15 noiembrie 1995 au fost distruse ca urmare a împlinirii termenului de păstrare, însă cadavrul găsit la data de 6 aprilie 2016 în comuna Vlădeni a fost identificat de către rude de gradul I ca fiind cu certitudine numita L.C.”, au precizat reclamaţii în faţa instanţei.
Marius Bodoga, directorul adjunct al Oficiului Stării Civile Iaşi a declarat că eroarea s-a produs în 1995.
“Noi am descoperit că femeia a fost declarată decedată în 1995, după găsirea unui cadavru neidentificat. Nu ştim cine a identificat-o, nu ştim cum s-a ajuns aici. Ea, de fapt, a decedat în 2016, când a fost emis cel de-al doilea certificat de deces. De asta am şi acţionat Poliţia în judecată, pentru a remedia situaţia”, a spus Bodoga.
Judecătorii ieşeni au respins, miercuri, acţiunea formulată de DLEP pe motiv că IPJ Iaşi nu are calitate procesuală activă.
sursa: Libertatea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here