Paranoicul Nichita, atac murdar in interiorul partidului. Vezi impotriva cui si-a indreptat sagetile, inculpatul Nichita

0
79

Astazi, 21 august 2015, Nichita Gheorghe, in calitate de presedintele PSD Iasi a sustinut o declaratie de presă, pe care o redăm integral:
În urmă cu două săptămâni, după discutii temeinice si repetate în sânul organizației noastre, am acceptat propunerea colegilor din Biroul Permanent Judetean de a renunța la decizia de autosuspendare din funcția de președinte PSD Iași.
Motivul a fost unul singur, declarat și asumat public: refacerea unității interne a partidului nostru, în vederea organizării corecte si la timp de alegeri interne.
Ceea ce doar bănuiam în urmă cu câteva luni, astăzi se confirmă: PSD este ținta unui atac coordonat de cercuri de interese din Iasi, care urmăresc să obtină influență și putere administrativă prin pârghii politice. Din păcate, unii colegi din PSD Iasi, ne-experimentați sau, poate, de rea-credință se lasă folosiți în acest sens.
Am fost ales primar al Municipiului Iași de trei ori. În fiecare mandat, am știut și am simțit acest tip de presiuni „din afară”, cărora nu le-am cedat niciodată. Rezultatul? Campanii de defăimare și denigrare în presa locală, uneori și în cea națională, șicane administrative, blocaje politice. Le-am confruntat pe fiecare în parte si le-am depăsit. Astfel, am reușit să țin Primăria departe de interesele imobiliare sau financiare a diverselor grupuri din umbră.
Acum, o dată în plus, sunt nevoit să acționez în aceeasi direcție.
De câteva săptămâni, câțiva colegi din partid, sprijiniți mediatic și logistic din umbră, inventează subiecte de presă sau declansează atacuri la persoană. Situația este una de natură să afecteze imaginea și credibilitatea partidului nostru, fapt înțeles de responsabilii politici, de primari, parlamentari, consilieri, iar BPJ a validat prin votul din 6 august această dorință a oamenilor.
Le transmit public tuturor membrilor PSD Iasi: suntem echipa politică cu cele mai mari reușite în județul Iași și vom continua să acționăm ca o echipă puternică și unită. De aceea, nu vom tolera aceste atacuri, din exterior sau din interior, din interes sau din rea-credință.
Se discută mult în zilele acestea despre principii. Cu toții avem principii, important este să le și respectăm, nu doar să le clamăm. Așa că închei cu două întrebări, posibil retorice:
1. este principial ca toate atacurile la adresa mea, pe linie politică, administrativă, personală să fie declanșate întotdeauna cu câteva zile înaintea unui termen de judecată din dosarul deschis brusc pe numele meu în acest an?
2. PSD se află într-o situație delicată inclusiv la nivel național, unde este supus unui adevărat tir de focuri din partea adversarilor și mass-media. Cei care și-au asumat rolul de a conduce partidul nostru la nivel național, regional și județean, ar trebui, potrivit principiilor unor colegi din Iași, să facă un pas în spate? Sau principiile se folosesc doar atunci când le convin unora sau altora, aici, la Iași, însă se fac uitate și pierdute când ieșim din oras?
În ultimul an și jumătate, în PSD am avut colegi care au trecut prin situații delicate și neplăcute, cu dosare, dar eu, ca vicepreședinte național, ca președinte de filială și ca primar de Iași, nu m-am dezis de ei. Pentru că le-am respectat prezumția de nevinovăție și am așteptat să-și rezolve problemele în justiție, fără să le cer să facă pasi în spate sau în lateral. (n.r. aluzie la declaratiile facute in aceasta saptamana de primarul interimar, Mihai Chirica)
Colegii noștri care, brusc, au principii astăzi erau si atunci în PSD, dar nu i-am auzit comentând. Acum se vede că de fapt nu este o chestiune de principii, ci una de dorinta de putere.
De aceea, eu astept de la toți membrii de partid să reflecteze. Să își amintească: la fel, în 2010, partidul nostru a trecut prin frământări interne, dar, cu înţelepciune, am păstrat echipa unită.
Nu vreau să ajung să folosesc prevederile statutului, dar colegii noştri trebuie să se decidă: sunt membri PSD şi se simt solidari cu acest partid sau au alte interese în spate?
Noi îi așteptăm în echipă și le amintim că funcțiile lor sunt obținute pe lista politică a PSD, nu prin vot uninominal, după ce eu am câstigat Primăria în anul 2012”, a spus, astazi, ultimul individ din Iasi care ar trebui sa faca apel la principii si moralitate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here