Park’n’Sell revine in forta cu targul de la Ciric, pentru un nou caz umanitar

0
99

Park’n’Sell este un concept nou pe piata actelor caritabile din Iasi. Vânzători și cumpărători se adună într-o parcare unde toată lumea are de câștigat. Dacă ai lucruri pe care dorești să le vinzi simplu și rapid, vii și parchezi, deschizi portbagajul mașinii, iți expui lucrurile și începi să vinzi. Cumpărătorii plătesc o taxă de 4 lei, iar vânzătorii o taxă de 40 de lei pentru a susține cauza. Evenimentul din acest an este organizat parcarea bazei de agrement Ciric.

Dacă în ediția trecută am reușit să ne atingem obiectivul de a cumpara 80 ghiozdane bine echipate pentru copiii din satul Icușeni, jud. Iași la începerea anului nou școlar, de data aceasta ne-am gândit să ne extindem imaginația și să le punem la dispoziție o școală de vară cu menirea de a sădi în inima acestor copii informații a caror roade să le îmbunătățească stilul de viață, perspectiva de viitor și dragostea pentru tot ce este nou. Școala de vară se va desfășura pe tot parcursul vacanței și va consta în diverse cursuri legate de nutriție, igienă personală, lucru manual, instrumente muzicale, sport și altele unde copiii vor primi echipamente sportive noi, alimente, rechizite și produse de igiena personală”, a declarat Miriam Foszto, reprezentant al echipei fundatiilor, fiind vorba despre Fundatia Ancora si Fundatia Link.

Dacă vrei să donezi rechizite, cărți sau alte obiecte pe care le putem folosi la școala de vară pentru elevi de clasele I-VIII, te așteptăm cu drag.

Dacă vrei sa participi ca VOLUNTAR la școala de vară nu ezita să ne contactezi printr-un mesaj privat pe pagina evenimentului. Vei primi și o diplomă care să ateste implicarea ta.

!! IMPORTANT

Vânzătorii trebuie să respecte următorul regulament:

  1. Produsul vândut trebuie să fie de o calitate satisfăcătoare pentru cumpărător.
  2. Prețurile trebuie să fie accesibile pentru toți cumpărătorii, iar vânzătorii trebuie să fie dispuși să negocieze.
  3. Este interzisă comercializarea produselor alimentare de orice fel (din comerț sau pregatite acasă).
  4. Produsele cosmetice sau de igienă pot fi puse la vânzare doar dacă sunt sigilate.
  5. Toate bunurile vândute nu trebuie să pună viata cumpărătorului în pericol.

Pentru o bună organizare, oricine vrea să vândă trebuie să se înscrie printr-un mesaj privat pe pagina evenimentului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here