Pelerinajul Cuvioasei Parascheva de la Iaşi s-a încheiat. Aproximativ 300.000 de credinciosi s-au închinat la moaşte

0
56

Pelerinajul Cuvioasei Parascheva s-a încheiat luni dimineaţă în jurul orei 4.30. Raclele cu moaştele Cuvioasei Parascheva şi cu moaştele Sfintei Mironosiţe Tecla şi Întocmai cu Apostolii au fost purtate în procesiune în jurul Catedralei Mitropolitate şi mai apoi aşezate spre închinare în biserică.

În jurul orei 4,30, raclele cu moaștele sfintelor au fost ridicate din baldachinul special amenajat și purtate pe umeri de un sobor de preoți într-o procesiune care a avut loc în jurul Catedralei Mitropolitane, după care au fost așezate spre închinare în lăcașul de cult.

Odata cu depunerea raclei Sfintei Cuvioase Parascheva în biserica Mitropolitană s-a încheiat şi pelerinajul la Sfintele Moaşte. Pe toată perioada desfăşurării acestei manifestări religioase (10 – 16 octombrie) structurile Ministerului Afacerilor Interne au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea măsurilor specifice de ordine şi siguranţă publică, misiunea fiind îndeplinită fără a fi înregistrate situaţii sau evenimente deosebite.  În această perioadă s-a intervenit în aproximativ 600 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale (oboseală, stări de leşin), dintre acestea 69 de  persoane au fost transportate la spital. Au fost desfășurate o serie de activități de prevenire a faptelor antisociale; în anumite situații punctuale jandarmii din cadrul dispozitivelor de ordine au aplicat măsuri sancționatorii pentru încălcarea unor norme legale fiind aplicate peste 70 de sancțiuni contravenţionale (valoare totală de peste 7.000 de lei) pentru cerșetorie, comercializare de bunuri fără documente legale, tulburarea ordinii publice.

Racla cu moaștele Sfintei Tecla, ce au fost aduse de la mănăstirea Neamț special pentru hramul Sf. Cuvioase Parascheva, va mai rămâne la Iași spre închinare încă o perioadă de timp. Printre ultimii pelerini care s-au închinat la raclele sfintelor, în această perioadă, a fost și un grup de 42 de credincioși din Pitești, care s-au așezat la rând luni dimineață, în jurul orei 2,00. Potrivit organizatorilor, cu prilejul hramului Sf. Cuvioase Parascheva din acest an, aproximativ 300.000 de credincioși au venit la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la racla sfintei, numărul pelerinilor fiind dublu comparativ cu ultimii cinci ani.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 2 = 1