Percheziţii DIICOT la Opera Naţională din Iaşi (ONRI).Beatrice Rancea este vizata pentru presupuse fraude financiare

0
82

 

Procurorii DIICOT au descins in aceasta dimineata la sediul Operei Nationale din Iasi, insoţiţi de poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de echipaje de Jandarmi. DIICOT nu a oferit deocamdată detalii despre motivul acestor descinderi. Surse din cadrul ONRI susţin că sunt vizate de această acţiune mai multe persoane angajate în instituţie, unele dintre acestea fiind luate de acasă şi duse la audieri, printre care şi artişti.
27 percheziții au loc luni dimineață și vor fi puse în aplicare 14 mandate de aducere într-un dosar cu fraude economice, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. În anchetă, principala vizată este Beatrice Rancea, actuala directoare a Operei Română din Iași și fosta directoare a Operei din București.

Conform surselor, procurorii suspectează că din anul 2014 s-ar fi constituit și ar fi acționat în Iași și București un grup infracțional organizat condus de Beatrice Rancea grup la care ar fi aderat ulterior și alte persoane.

Membrii grupului sunt suspectați că au acționat în scopul de a obține sume mari de bani provenind din subvenții și alocări de la bugetul de stat, în speță de la bugetul Ministerului Culturii, au mai explicat sursele citate.

Acțiunile acestora ar fi vizat delapidarea, în diferite moduri, a subvențiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naționale București și a Operei Naționale Române Iași. Concret, au mai explicat sursele G4Media.ro, scopul a fost cel al obținerii unor sume mari de bani din bugetul instituțiilor de cultură pentru interesele proprii. Autoritățile ridică documente și de la Ministerul Culturii.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here