Premierea excelenței la Colegiul Național „Emil Racoviță”

0
67

În ziua de 6 iunie 2018, la ora 17.00, în sala de festivități a Colegiului Național „Emil Racoviță” are loc premierea olimpicilor naționali și internaționali ai școlii. Acest eveniment este organizat în cadrul colegiului de peste 10 ani și este susținut de Asociația Părinților CNER și Fundația LERIS, organizație nonguvernamentală, înființată în anul 2001 de un grup de profesori ai colegiului pentru sprijinirea cadrelor didactice în activitate sau pensionate, a elevilor, dar și a absolvenților.

Gala olimpicilor este modalitatea prin care întreaga comunitate racovițistă își exprimă recunoștința pentru meritele deosebite ale elevilor participanți la olimpiadele naționale și internaționale în anul școlar în curs și ale profesorilor care i-au îndrumat. La această ediție vor fi premiați 52 de elevi și 29 de cadre didactice. Printre rezultatele remarcabile ale acestui an competițional amintim premiul I obținut de elevul Tudor Cristian Cozma, coordonat de prof. Paula Gavrilescu, la Olimpiada Internațională de Chimie „Dimitrie Mendeleev” și calificarea lui Manuel Foșalău, coordonat de prof. Mihaela Lesenciuc, la Olimpiada Internațională de Geografie. De asemenea, Mira Zaharia, coordonată de prof. Mihaela Vlioncu, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Limba Română,  Cătălina Ivașcu și Maria Stamouli, coordonate de prof. Athina Tsavea și prof. Soultana Arvanitaki, vor participa la Olimpiada Internațională a Elenismului, iar Flavian Ivanov și Vlada Zagnat, coordonați de prof. Gromic Zinaida, sunt calificați la Olimpiada Internațională de Limba Rusă. În lotul național lărgit al „Olimpiadei Uniunii Europene pentru Științe”, disciplina biologie, s-a calificat Constantin Teodorina, coordonată de prof. Alina Bîrliga.

Alături de elevi și profesori, la eveniment vor participa și părinții elevilor premiați. Invitații speciali ai ediției din acest an sunt prof. dr. Genoveva FARCAȘ, Inspector Școlar General, prof. dr. Răzvan LIȚCANU și conf. dr. Sebastian POPESCU, decanii facultăților de Matematică și Fizică din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași.   
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 63 = 64