Prima abatere electorala la Iasi. Seful ISJ Iasi, creatia Cameliei Gavrila, implicat in campania electorala a PSD

0
76

Instituția Prefectului a fost sesizată cu privire la participarea conducerii Inspectoratului Școlar Județean Iași la o acțiune electorală, organizată de un partid politic, în data de 24 noiembrie 2016.

Prefectul Marian Grigoras l-a convocat la sediul prefecturii pe inspectorul școlar general adjunct Bogdan Gabriel Barzoi, care îndeplinește în prezent atribuții de inspector școlar general, pentru a-i solicita explicații.

Chiar dacă din punct de vedere juridic astfel de situații nu sunt strict reglementate, prefectul județului Iași a reiterat cu acest prilej mesajul transmis anterior tuturor serviciilor publice deconcentrate, de neimplicare în campania electorală.

”Instituțiile publice nu trebuie folosite în nici un fel în campania electorală. Participarea unor persoane din conducerea instituțiilor la astfel de evenimente asociază imaginea instituțiilor cu cea a competitorilor electorali. Pot fi și anumite consecințe de natură juridică pe care juriștii prefecturii le analizează. Avertizez încă o dată că trebuie să existe o delimitare foarte clară între activitatea unei instituții publice și activitatea politică de orice fel”, a declarat prefectul Marian Grigoras.

Bogdan Gabriel Bârzoi (42 de ani) este profesor de matematică din anul 1999 şi inspector şcolar din 2010, mai întâi, pentru un an, responsabil de disciplina de formare, apoi, în perioada 2011-2014, pentru implementarea descentralizării instituţionale. Conform declaraţiei de avere, semnată pe 4 iunie 2015, în anul 2014 a câştigat 5.854 lei din activitatea didactică de la Colegiul Naţional „G. Ibrăileanu” Iaşi, iar de la ISJ 28.115 lei. Astfel, în total, veniturile inspectorului şcolar Bogdan Bârzoi pe anul trecut au ajuns la aproape 33.970 lei, în timp ce în 2013 ajunseseră la 31.994 lei. Acestora se adaugă cele ale soţiei, Raluca Oana Bârzoi, care a ridicat veniturile familiei, din serviciile medicale oferite, dar şi din drepturile de proprietate intelectuală, cu 54.976 lei.

Soţii Bârzoi, însă, stau ceva mai bine la capitolul proprietăţi, împreună sau separat deţinând două terenuri, trei clădiri şi două maşini. La capitolul active financiare, Bogdan Bârzoi are cinci conturi curente sau echivalente, inclusiv card, trei deschise din 2005, iar două din 2013, niciunul dintre acestea nefiind amintite în declaraţia pentru anul fiscal 2013. Per total, în conturi există 51.912 lei şi 240,95 euro, fiind amintiţi şi 19.828 lei limită credit. De asemenea, contractat în 2011, creditul de 22.000 euro al lui Bogdan Bârzoi este scadent abia în 2036. Cei doi au două maşini, o Toyota şi o Dacie.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here