Primăria a câștigat procesul cu lichidatorul CET

0
89

Municipalitatea ieșeană a câștigat procesul privind dreptul de proprietate asupra patrimoniului fostei Centrale Electrice de Termoficare (CET). Acțiune în instanță a fost demarată în 2012, în urmă cu câteva zile municipalitatea reușind să o câștige definitiv.

„Este vorba despre un dosar destul de vechi pe care îl derulez de la începutul mandatului de primar interimar, mai exact din mai 2015. CET, prin administratorul judiciar, ne-a dat în judecată solicitând instanței să-i plătim 48,5 milioane de lei, aproximativ 11 milioane de euro. În cele din urmă am reușit să avem câștig de cauză în instanță. A fost respins și apelul lichidatorilor. Nu mai avem nicio obligație de plată. Mai mult, ei trebuie să plătească suma de 3.135 de lei drept cheltuieli de judecată”, a declarat primarul Mihai Chirica.

CET Iaşi a intrat în incapacitate de plată în anul 2011, iar activitatea centralei a fost blocată de sechestrele puse pe conturi de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Rezervele Statului. După câteva luni, Consiliul Local a decis preluarea sistemului de termoficare de către un operator privat, respectiv Dalkia (actual Veolia). În ianuarie 2012, Primăria a deschis procesul pentru a recâştiga patrimoniul pus anterior la dispoziţia CET, iar, în luna aprilie a aceluiaşi an, CET a intrat în insolvenţă cu datorii de peste 120 milioane euro. Ulterior, în noiembrie 2012, Adunarea Creditorilor a aprobat vânzarea prin licitaţie a unor bunuri, însă Primăria a contestat că, în afara listei oficiale, lichidatorul, Management Reorganizare Lichidare, ar fi introdus şi bunuri funcţionale ale CET Iaşi. Între cele două părţi au existat mai multe procese în ultimii ani, în care a intervenit şi firma Shine Concept SRL Galaţi, adjudecatarul licitaţiei.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here