Primaria Iasi a primit Premiul de Excelenta pentru un proiect care s-a lasat cu arestari si a aruncat traficul auto in haos

0
82

Primaria Iasi a fost recompensată cu un Premiu de Excelenţă în cadrul Galei Smart City Industry Awards, organizată de către Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate, pentru “implicarea Municipiului Iaşi în dezvoltarea comunităţilor creativ inteligente” . Aflat la a doua ediţie, evenimentul a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a vizat premierea reprezentanţilor autorităţilor centrale şi locale, persoanelor şi companiilor implicate în dezvoltarea comunităţilor creativ-inteligente.
Cu această ocazie, primarul Mihai Chirica a detaliat modul în care Municipiul Iaşi implementează noile tehnologii în direcţia dezvoltării durabile a oraşului şi înglobarea sa în conceptul de Smart City, dand exemplul celebrului proiect privind Managementul Traficului in municipiul Iasi, pentru care s-au cheltuit 70 de milioane de lei (10 procente din suma revenindu-i fostului primar Gheorghe Nichita, potrivit rechizitoriului) si s-a lasat cu un val de arestari si perchezitii ale procurorilor DNA dar, mai cu seama, a aruncat in haos traficul din Iasi, serviciul de mentenanta nereusind nici pana azi sa coreleze timpii de semaforizare pe coridoarele de trafic.
Ne-am axat pe mobilitate urbană, introducând Sistemul de Management al Traficului, ce are ca scop reducerea timpilor de aşteptare în trafic şi, implicit, a gradului de poluare a mediului. De asemenea, au fost achiziţionate 100 de autobuze noi, cu sistem Euro 6, senzori de calcul a fluxului de călători, afişaje inteligente, GPS pentru localizarea vehiculului în trafic. Un alt proiect este Iaşi Velo City, care va asigura un transport integrat şi o mai mare mobilitate”, a precizat edilul.
De asemenea, primarul a evidentiat si alte proiecte cusute cu ata alba, menite sa dezvolte conceptul de Smart City, punctand crearea Sistemului Integrat de Supraveghere Video pentru Creşterea Siguranţei Sociale şi Prevenirea Criminalităţii în Spaţiile Publice ale Municipiului Iaşi, care presupune instalarea a circa 900 de camere de supraveghere video în centrele de aglomerare urbană, dar si un alt proiect despre care se vorbeste de ani de zile, respectiv Smart Governance (dezvoltarea serviciilor de informare şi plată online a taxelor şi impozitelor locale, plata şi programarea online a serviciilor de stare civilă, plata utilităţilor, asigurarea accesului online la proiectele, hotărârile şi dispoziţiile de interes public).
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here