Primaria tipareste sute de mii de chestionare pentru propunerile de buget ale iesenilor

0
89

Astăzi a fost lansat în dezbatere publică proiectul bugetului local pe 2017. Într-o primă etapă, cuprinsă între 28 decembrie şi 27 ianuarie 2017, propunerile cetăţenilor vor fi colectate prin intermediul a 5.000 de flyere – chestionare care vor putea fi depuse în urnele special amenajate în cadrul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni şi al centrelor de cartier. În intervalul 27 – 31 ianuarie va avea loc centralizarea sugestiilor, iar la 1 februarie va fi lansarea în dezbatere publică a proiectului bugetului, aceasta încheindu-se în jur de 28 februarie. Calendarul discuţiilor cetăţeneşti legate de elaborarea bugetului se va încheia în jur de 1 martie, când, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, este programată dezbaterea finală.

Oferim astfel posibilitatea fiecărui ieşean de a veni cu sugestii legate de întocmirea bugetului pe anul 2017. Pe baza acestor informaţii, vom elabora modelul draft de proiect al bugetului pe 2017. Între timp, suntem siguri că va apărea şi legea bugetului de stat şi a bugetelor locale în aşa fel încât, pe baza acesteia, să putem prognoza şi nivelul veniturilor pe 2017. Din toate gândurile pe care le vom culege de la cetăţeni vom elabora un proiect de buget care va intra iar în dezbatere publică, după care, pe baza observaţiilor pe care le vom primi, îl vom introduce în consiliul local în vederea aprobării”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Pe lângă completarea chestionarelor, până pe 27 ianuarie 2017, ieșenii pot trimite și în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare pe adresa Primăria Municipiului Iaşi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, Iaşi, cod 700064, sau pe e-mail, la adresa informatii@primaria-iasi.ro.

După Revelion, ieșenii vor fi primi acasă, prin serviciile poștale, alte chestionare pentru dezbatarea bugetului, chestionare pe care, după completare, aceștia sunt rugați să le aducă la Centrul de Informații pentru Cetățeni și la centrele de cartier.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here