Primul tramvai care a circulat la Iasi, expus in Targu Cucu. CTP Iasi – 120 de ani de istorie în mers

0
79

Compania de Transport Public Iași se află, din nou, la ceas aniversar, sărbătorind 120 de ani de transport electric în Iași, chiar în anul Centenarului Marii Uniri. În decursul lunii martie, CTP Iași derulează evenimente specifice, sub sloganul ”Sărbătorește 120 de ani de transport electric în Iași”. Scopul activităților este acela de a arăta publicului cât de mult a însemnat transportul public pentru cetățenii municipiului Iași, de-a lungul timpului, dar și modul în care acest serviciu s-a dezvoltat și continuă să se dezvolte.

 Seria evenimentelor este deschisă joi, 1 martie, ora 11:00, când va fi lansată ”Monografia transportului public de călători din municipiul Iași 2008-2018”. Lucrarea aparține lui Radu Czech, angajat al Biroului Exploatare din cadrul companiei, și prezintă aspecte importante din istoria recentă a companiei și proiecte privind modernizarea serviciului de transport public ieșean.

Următoarele acțiuni, lansarea tramvaiului pictat ”Tramvaiul tramvaielor”, urmată de  ”Parada tramvaielor”, vor avea loc dumincă, 4 martie, de la ora 11:00, în Rondul Târgu Cucu. Aici, va fi prezentat oficial cel de-al zecelea tramvai personalizat tematic în cadrul proiectului cultural „Iași – orașul tramvaielor pictate”, realizat de Asociația TRAMCLUB IAȘI, în colaborare cu CTP Iași, Atelier Spre și Fabrica de vopsele National Paints România, cu sprijinul Facultății de Arte Vizuale și Design, Departament Design, din cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași. Proiectul reunește prin limbaj grafic siluetele celor mai reprezentative modele de tramvai care au circulat la Iași. Salonul mijlocului de transport este deopotrivă personalizat prin decorarea spătarelor scaunelor, pe de o parte, și prin aplicarea galeriei grafice „Doza de cultură”, pe de altă parte.

Caroseria tramvaiului a fost personalizată de 19 studenți și absolvenți ai Specializării Design, coordonați de asist. univ. dr. Silviu Teodor-Stanciu. Pentru revopsirea și personalizarea tramvaiului au fost folosiți 60 de litri de vopsea National Paints.

Tapițeria scaunelor a fost personalizată prin imprimare termică de opt studenți ai Specializării Arte Textile – Design Textil, coordonați de lect. univ. dr. Ecaterina Mărghidan, lect. univ. dr. Mădălina Vieriu, lect. univ. dr. Tiberiu Pop.

„Doza de cultură”, realizată de drd. arh. Tiberiu Teodor-Stanciu (Atelier Spre), reunește 40 de planșe ce prezintă, pe de o parte, extinderea rețelei de tramvai la Iași, de la 1900 până în prezent și, pe de altă parte, curiozități din istoria tramvaiului ieșean.

„Tramvaiul tramvaielor” va deschide parada tramvaielor contemporane, ce va putea fi admirată pe ruta Târgu Cucu – Copou și retur.

Miercuri, 7 martie 2018, ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziției Istoria tramvaiului ieșean – 120 de ani de transport electric la Iași, găzduită de Muzeul Municipal Iași. Expoziția, organizată în contextul aniversării a 120 de ani de la semnarea documentelor ce au pus bazele înființării tramvaiului electric la Iași, este alcătuită din două galerii, una exterioară, amplasată în curtea muzeului, dedicată exponatelor de mari dimensiuni, și una interioară, sub forma unui parcurs de la parter către mansarda clădirii, parcurs marcat din loc în loc cu insule expoziționale. Nucleul expoziției se regăsește la mansardă, fiind constituit din colecții fotografice, de bilete și de piese ce provin de la variate modele de tramvai care au circulat la Iași. Printre cele mai inedite colecții sunt cea de scaune și cea de validatoare, vizitatorii putând interacționa cu aceste obiecte.

Expoziția este deschisă în perioada 7-25 martie, iar accesul este gratuit.

Evenimentul este organizat de Compania de Transport Public Iași, în parteneriat cu Asociația TRAMCLUB Iași, Atelier Spre, cu sprijinul Specializării Design, Facultatea de Arte Vizuale și Design, din cadrul Universității de Arte George Enescu Iași.

În zilele de 11 și 18 martie, între orele 11:00 și 14:00, ieșenii vor putea descoperi două dintre tramvaiele trecutului. În Rondul Târgu Cucu, va putea fi descoperit îndeaproape singurul tramvai de tip AEG existent la Iași. Membri ai Asociației TRAMCLUB Iași vor prezenta celor interesați istoria tramvaielor AEG, ilustrată de fotografii rare.

Tramvaiul tramvaielor va asigura gratuit transportul ieșenilor interesați să descopere tramvaiele trecutului, pe ruta Rond Târgu Cucu – Rond Copou și retur.

Încheiem seria evenimentelor cu cel mai așteptat moment de către public: proiecția filmului documentar ”O istorie în mers. 120 de ani de transport public la Iași”, ce va avea loc pe 14 martie, de la ora 18:00, la Ateneul din Iași. Acest moment va fi marcat și de o dezbatere despre transportul public din Iași, ce va fi moderată de către Mihaela Munteanu, jurnalist Radio Iași.

Filmul documentar a fost realizat de către Oana Lazăr și Relu Tabără, de la Studioul Iași al Televiziunii Române.

Filmul prezintă martori adevărați care spun povestea noastră, de la vatmanul ultimului tramvai de Sărărie, la cei mai vechi colaboratori ai noștri. Acesta poate fi considerat un document despre felul în care transportul public s-a dezvoltat la Iași în acești 120 de ani, despre cum a progresat, dar și despre oamenii noștri fideli, care au rămas și au trăit o viață cu noi, fiecare în meseria lui. Pentru că istoria transportului electric ieșean e o poveste de iubire statornică și de vizionarism. Oameni pasionați și vizionari au avut, acum 120 de ani, un concept. Au venit apoi alte generații care, la fel, au știut să urmeze chemarea modernității. Pe scurt, tramvaiul de pe cele șapte coline iesene are ceva special, profund moldav, altfel nu scriau despre el Sadoveanu, Topîrceanu, Ibrăileanu, Teodoreanu.

2018, an aniversar pentru transportul local ieşean

Istoria transportului în comun la Iaşi a început oficial în martie 1898 când s-a semnat contractul între Primărie şi Societatea Algemeine Electricitäts Gesellschaft (AEG) din Berlin pentru aducerea tramvaiului electric la Iaşi. Străzile erau întortocheate şi cu pante accentuate, ceea ce a necesitat ample lucrări.

Legea 713 pentru concesionarea tramvaiului din Iaşi, adoptată în Senat la 12 februarie 1898 şi în Camera Deputaţilor la 13 ianuarie 1898, a fost promulgată de regele Carol I la 25 februarie 1898 (legea apare Monitorul Oficial din 28 februarie1898), reprezentând actul de naştere al tramvaiului din Iaşi. Structura finală a traseelor era următoarea: linia 1: Copou – Socola, linia 2: Păcurari – Nicolina, linia 3: Gară – Abator, linia 4: Târgu Cucu – Sărărie – Copou. Primul director în perioada 1900 – 1901 a fost ing. Carol Litarczek, urmat de A. Grattian. Flota inițială de tramvaie a fost reprezentată de un număr de 19 tramvaie iar în 1929 au fost introduse primele autobuze pe traseele Nicolina – de la staţia C.F.R. până la târguşorul Nicolina. respectiv Păcurari – de la bariera Păcurari la târguşorul Păcurari. În anii ‘50 – ‘90, atât numărul tramvaielor, cât și al autobuzelor s-a mărit, prin introducerea unor noi modele, iar traseele de autobuz au fost extinse pentru a acoperi și alte zone ale orașului care nu au putut beneficia de transport electric.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here