Procurorii îl vor arestat pe un notar ieşean! Theodor Pătrăşcanu, cercetat în urma unui scandal

0
85
Procurorii ieşeni insistă pentru arestarea preventivă a notarului public Theodor Vlăduț Pătrăşcanu. Anchetatorii au contestat decizia luată recent de magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi. Aceştia din urmă respinseseră propunerea de arestare. 
 
Instanţa respinge, ca nefondată, propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Pătrăşcanu Theodor Vlăduţ. Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, faţă de inculpatul Pătrăşcanu Theodor Vlăduţ, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului reţinut Pătrăşcanu Theodor Vlăduţ, dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză“, au afirmat judecătorii ieşeni. 
 
Ce au spus anchetatorii 
 
Totuși, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au contestat acea hotărâre. Acum, urmează ca magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească ce se va întâmpla în continuare. Amintim că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dlspus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, notar public, cercetat pentru ultraj, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. 
 
În noaptea de 17 mai 2026, într-un spaţiu accesibil publicului din municipiul Iaşi, inculpatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra unor persoane aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inclusiv asupra unui agent de Poliţie şi a unui agent de intervenţie, provocând totodată tulburarea ordinii şi liniştii publice“, au spus anchetatorii ieşeni. 
 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here