Profesie la mare căutare în România Cum poţi deveni specialist în recrutare şi motivare de personal?

0
90

România a făcut progrese în ceea ce priveşte rata de şomaj, faţă de ceilalţi membri ai Uniunii Europene, clasându-se pe locul 8 într-un top al ţărilor U.E. cu cel mai mic şomaj (6,0%), potrivit datelor Eurostat. La polul opus se află ţări precum Grecia, Spania, Italia, Portugalia sau Franţa.

În opinia specialistului Andreea Busecan, HR BusinessPartner într-o companie de consultanță și produs în HR, ţara noastră a reuşit să ţină rata de şomaj relativ jos, întrucât companiile au început să înţeleagă rolul extrem de important pe care îl joacă specialiştii calificaţi în recrutare şi motivare de personal în toată această ecuaţie. Chiar şi aşa, crede specialistul, este loc de mai bine, România fiind abia la început de drum în calificarea acestei profesii, care este la mare căutare pe piaţă dar, odată ce vom satisface cererile pieţei în această direcţie, există şansă reale ca să reducem şi mai mult acest indicator de performanţă.

“Este îmbucurător cum firmele care activează în România au început să pună foarte mare accent pe calitatea recrutării, dar mai ales pe motivarea si retenția personalului. Până acum câţiva ani, atunci când nu existau specialişti în recrutare şi motivare de personal, angajatorul investea foarte mulţi bani în calificarea angajatului la locul de muncă, iar peste câteva luni acesta decidea că acel post nu i se potriveşte sau că nu găseşte motivaţie pentru a continua în acea firmă. Bani pierduţi de firmă şi timp pierdut pentru angajat, deoarece nu au existat specialişti care să identifice cât mai profesionist dacă acel angajat este indicat din toate punctele de vedere pentru un post sau altul. Şi, mai departe, nu au existat pârghii prin care se identificau nevoile angajatului la locul de muncă şi metode profesioniste prin care acesta era motivat să vină la muncă fericit şi entuziast. Am făcut progresele foarte mari din punct de vedere al inserţiei specialiştilor în recrutare şi motivare de personal pe piaţă, însă nu acoperă nici pe departe numeroasele cereri venite din piaţă. La ora actuală, este una dintre cele mai căutate profesii din România”, afirmă Andreea Busecan, HR BusinessPartner al Evolution HCC.

Training-uri pentru perfecţionarea specialiştilor în recrutare şi motivare de personal au loc în mai multe oraşe din România. Pentru a satisface această cerere a pieţei pentru angajarea profesioniştilor specializaţi în recrutare, motivare şi evaluare a personalului, Evolution HCC a lansat un program de training intensiv, în perioada 22 octombrie – 11 decembrie 2016, care se va desfăşura în Cluj-Napoca (22-23 octombrie), Iaşi (5-6 noiembrie), Sibiu (19-20 noiembrie) şi Timişoara (10-11 decembrie).

În cadrul programului educaţional, specialiştii din domeniul HR, Recruiteri cu experienţă în headhunting, dar şi manageri cu experienţă vor prezenta cele mai eficiente canale de recrutare româneşti şi internaţionale, dar şi noile tendințe recomandate de specialiştii HR internaţionali. Totodată, trainerii vor arăta cum trebuie conceput anunţul de recrutare, care să atragă cei mai valoroşi candidaţi, care sunt paşii pe care trebuie să îi parcugem – din timpul promovării acestuia până la desfăşurarea interviului propriu-zis, dar şi metode eficiente de contact şi abordare a candidaţilor în reţeaua online a profesioniştilor – LinkedIn ,Facebook,alte canale noi, e-mail sau telefonic, aplicând tehnici de negociere, vânzare şi marketing. Specialiştii vor pune accentul şi pe metodele noi de motivare și retenție, care funcţionează, în acest moment, pentru a ne creşte retenţia personalului, dar şi standarde şi modalităţi noi de evaluare a angajaţilor.

Programul educaţional se adresează atât angajaţilor, managerilor, fiind adaptat în funcţie de poziţiile ocupate în cadrul companiilor, cât şi persoanelor fizice dornice să îşi deschidă afaceri pe cont propriu şi care au nevoie de o direcţie pentru a-şi construi o reţea de lucru eficientă.
Persoanele interesate să se înscrie la programul de training pot accesa website-ul http://traininguri.evolution-hcc.ro/training-hr-premium/

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here