Profesorul si jurnalistul Daniel Sandru cere destituirea lui Nichita de la conducerea FICCE

0
91

Profesorul si jurnalistul Daniel Sandru, redactor sef al Revistei Timpul, a lansat in spatiul public, intre doua avioane, anumite clarificari de bun simt in ceea ce priveste viitorul apropiat al Fundatiei „Iasi, capitala culturala europeana”. Aceste clarificari ale profesorului Sandru vin in contextul nominalizarii sale ca membru in Consiliul Director al FICCE, si a acceptului dat de plenul Consiliului Local.
“Pentru că în următoarele zile voi fi plecat la Berlin, unde voi susține o conferință în cadrul unui eveniment organizat de ICR și Konrad Adenauer Stiftung, vreau ca lucrurile să rămână cât se poate de clare în ceea ce privește Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană. Înainte de această clarificare minimală, specific faptul că nu îmi este limpede în acest moment dacă sunt sau nu membru al Consiliului Director al FICCE, după ce am fost nominalizat ca reprezentant al societății civile de către grupul consilierilor locali ai PNL și votat de către membrii CL Iași. Nu mi-am făcut și nu îmi fac iluzii în privința intrării mele în board și știu că orice modificare a componenței Consiliului Director al unei fundații implică o modificare a statutului acesteia, care trebuie avizată în justiție. Specific, de asemenea, faptul că nu mă interesează în niciun fel discuțiile legate de PSD Iași și de PNL Iași apărute în jurul acestui subiect. În rest, rămâne cum am stabilit atunci când am acceptat invitația D-lui Marius Sorin Danga, căruia îi mulțumesc încă o dată:
1. Dacă va fi să devin membru al Consiliului Director, toată activitatea mea va fi pro bono;
2. Dacă va fi să devin membru al Consiliului Director, voi solicita colegilor din acest organism identificarea instrumentelor legale care să determine destituirea lui Gheorghe Nichita din funcția de Președinte, chiar dacă s-a suspendat și a delegat atribuțiile către un vicepreședinte;
3. Dacă va fi să devin membru al Consiliului Director, voi solicita respectarea principiilor transparenței decizionale și, respectiv, transparenței cheltuirii fondurilor publice în ceea ce privește acest proiect. Asta înseamnă, simplu spus, că trebuie făcut public modul în care s-au cheltuit banii ieșenilor alocați acestui proiect, după cum trebuie făcut public cine anume a luat deciziile cu privire la aceste cheltuieli“, a spus Daniel Sandru.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here