Program cultural pentru toate gusturile la Ateneul Național Iași în Stagiunea Estivală 2019

0
74

Ateneul Național din Iași propune ieșenilor în luna August 2019, în cadrul Stagiunii Estivale, un program cultural-artistic dedicat tuturor iubitorilor de artă și frumos, indiferent de grupa de vârstă sau de mediul din care fac parte, atât la Ateneul, cât și în spații publice.

Această lună este, de asemenea, o perioadă în care dedicăm o parte din activitățile instituției noastre românilor din diaspora care revin în Iași, în perioada 3 – 31 august. Astfel, în cadrul Proiectului „Turist în Iași. Acasă pentru cei plecați” vom oferi ieșenilor, sau celor care îl vizitează, spectacole de teatru atât pentru copii, cât și pentru adulți, precum și concerte, în fiecare sfârșit de săptămână.

La sediul instituției vă invităm la spectacole de magie pentru copii realizate de Teatro Blu în datele de 3 și 24 august, la piese de teatru pentru copii, marca Marionnette Show, în ultima zi a lunii august, la proiecții cinematografice 3D în premieră, precum și la proiecte inedite precum Fabrica de Scurt Metraje „Short to the point” în data de 25 august și la Planetariu Mobil, realizat de Asociația Astronomică Pluto, în perioada 10 – 18 august.

Detalii despre evenimentele Ateneului Național din Iași puteți găsi accesând www.ateneuiasi.ro și https://www.facebook.com/AteneulNationalIasi/.

Biletele pot fi achiziționate atât online intrând la secțiunea calendar de pe site-ul instituției https://www.ateneuiasi.ro/calendar/ cât și de la casieria Ateneului ieșean.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here