Programul complet al manifestărilor dedicate Centenarul Unirii Basarabiei cu România

0
94

Întrucât, începând cu decembrie 2016, marcăm împlinirea a 100 de ani de când Iașul a fost capitală de război (1916-1918), la nivelul Primăriei Municipiului Iași a fost instituit Programul Centenar, cu scopul de a evidenția rolul pe care orașul l-a avut, acum un secol, atât din perspectiva efortului de a menține stabilitatea instituțională a statului român, cât și din aceea a actelor premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Unul dintre momentele de referință ale Programului Centenar desfășurat de Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu instituții academice și culturale reprezentative este cel al celebrării, pe data de 27 martie 2018, a Centenarului Unirii Basarabiei cu România, act istoric fundamental în perspectiva realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 2018.

În acest sens, Primăria Municipiului Iași organizează, în perioada 22 – 30 martie, o serie de manifestări de aniversare a împlinirii a 100 de ani de la acest moment crucial din istoria noastră comună.

Programul manifestărilor dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România este următorul:

22 – 24 martie 2018

Conferința Internațională „Marea Unire a românilor (1918) – istorie și actualitate”, organizată de Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași.

25 martie 2018

Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu participarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

27 martie 2018

  • Ora 10.00 – Te Deum oficiat de Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în memoria membrilor Sfatului Țării și a făuritorilor Unirii Basarabiei cu România, cu participarea Preasfințitului Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, a altor clerici din Mitropolia Basarabiei.
  • Orele 11.00 – 14.00: Comemorarea deputaților din Sfatul Țării, înmormântați la Iași, care au votat Unirea Basarabiei cu România (Ion Inculeț, Teofil Ioncu, Atanasie Chiriac, Vasile Harea, Gheorghe Năstase) – Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Brigada 15 Mecanizată din Iași.
  • Ora 14.00 – Primăria Municipiului Iași:

– Vernisarea Expoziției „Centenarul Unirii Basarabiei cu România”;

– Lansarea mapei filatelice dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România;

– Lansarea volumului „Iașii și Unirea Basarabiei cu România”, de Ion Agrigoroaiei;

– Deschiderea oficială a Simpozionului „Centenarul Unirii Basarabiei cu România” (lucrările vor continua și pe 28 martie la Muzeul Municipal din Iași).

  • Ora 18.00 – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”: Spectacol dedicat aniversării Centenarului Unirii Basarabiei cu România (recitaluri susținute de Corul Marii Uniri al Ateneului Iași, Corul Madrigal – Marin Constantin, Corul de Copii Angeli și Ansamblul Etnofolcloric „Ștefan Vodă” din Republica Moldova).

28 martie 2018

  • Ora 11.30 – Deschiderea oficială a Conferinței aniversare „27 Martie 1918: începutul întregirii României”, organizată de Academia Română. Participă: Acad. Cristian Hera, Președinte al Academiei Române; Acad. Gheorghe Duca, Președinte al Academiei de Științe a Republicii Moldov; Ing. Marian Șerbescu, Prefect al Județului Iași; Ion Coșer, Consul General al Republicii Moldova la Iași; dr. ing. Maricel Popa, Președinte al Consiliului Județean Iași; ing. Mihai Chirica, Primar al Municipiului Iași; ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei; PS Petru Gherghel, Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași; unul din rectorii unei universități din Iași, la alegerea rectorilor celor cinci universități de stat. În debutul deschiderii oficiale, va fi semnat Acordul de Parteneriat Interinstituțional dintre Academia de Științe a Moldovei și Primăria Municipiului Iași.

29 martie 2018

  • Orele 11.30 – 14.30 – Sala Benjamin Fondane a Institutului Francez din Iași: Conferința „Henri Mathias Berthelot la Iași”, organizată de Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu Fundația ACTUS.
  • Ora 18.00 – Palatul Culturii: Vernisajul expoziției „Iași – Amfiteatrul Unirii”, organizată sub auspiciile Familiei Regale a României de către Complexul Muzeal Național Moldova” și European Artists Management Bruxelles – Palatul Culturii.

30 martie 2018

  • Ora 10.00 – Ședința Consiliului Local al Municipiului Iași, dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu România.

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here