PSD organizează un mare miting la Iaşi, de Ziua Europei, cu spectacol folk si lideri condamnati

0
34

PSD serbează Ziua Europei, pe 9 mai, cu un spectacol folcloric în aer liber, la Iaşi, la eveniment fiind invitaţi să participe şi membrii conducerii centrale a partidului, în frunte cu Liviu Dragnea. Liderul PSD va merge, astfel, la Iaşi, în aceeaşi zi în care, la Sibiu, începe Summit-ul Uniunii Europene, al cărei gazdă va fi preşedintele Klaus Iohannis şi la care vor participa şefi de stat şi de Guvern din întreaga Uniune, în frunte cu preşedinţii instituţiilor europene. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, care este şi liderul filialei ieşene a PSD, a declarat joi, pentru AGERPRES, că a depus la Primăria Iaşi o cerere de autorizare pentru a sărbători pe 9 mai, de la ora 16,00, Ziua Europei.

„Pe 9 mai vrem să organizăm la Iaşi un festival pentru sărbătorirea Zilei Europei.  Am invitat absolut toţi ieşenii, toţi liderii naţionali, parlamentarii şi europarlamentarii. Vrem să sărbătorim Ziua Europei, aşa cum se face în toată Europa, cu un concert, cu mai multe formaţii, vor veni şi cei de la Cenaclul Flacăra, Columna”, a declarat Maricel Popa. Întrebat fiind dacă la evenimentul de pe 9 mai va fi prezent la Iaşi şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, Maricel Popa a răspuns: „Eu am făcut invitaţia. Aşteptăm confirmarea. Nu a confirmat, nu a infirmat, dar cu siguranţă va veni şi el”.

Mitingul social democratilor va avea loc joi, 9 mai, între orele 14.30 și 19.00. Tot in Piata Unirii din Iasi va organiza un miting si Partidul National Liberal, sâmbătă, 11 mai, între orele 16.00 și 20.00. Duminica, 12 mai, între orele 18.00 și 21.00, in Piata Unirii va avea loc o adunare publică organizată de o asa-zisa societate civilă a Iasului, urmată de un marș spre Palatul Culturii.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =