Recompensă impresionantă după cel mai mare furt de tablouri din istorie. O singură pictură valorează cel puţin 200 de milioane de dolari

0
84

Reprezentanţii Isabella Stewart Gardner Museum din oraşul american Boston au anunţat că oferă pe timp nedefinit o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informaţii privind 13 lucrări de artă, printre care se numără tablouri de Rembrandt şi Vermeer, furate în urmă cu trei decenii, transmite AFP.

În mai anul trecut, muzeul, care, iniţial, a oferit o recompensă de 5 milioane de dolari, a spus că dublează suma, stabilind şi un termen limită, 31 decembrie 2017, scrie Mediafax.

Instituţia, care este de părere că jaful din 1990 a fost cel mai mare în ceea ce priveşte obiectele de artă, a precizat că aceasta este cea mai mare recompensă privată oferită în istorie.

Printre lucrările de artă furate atunci se numără trei tablouri de Rembrandt Harmenszoon van Rijn, unul de Johannes Vermeer şi cinci schiţe şi acuarele de Edgar Degas, estimate la o sumă totală de peste o jumătate de miliard de dolari.

Reprezentaţii muzeului spun că au nişte piste bune şi speră că recompensa va ajuta la obţinerea de noi informaţii.

Hoţii, îmbrăcaţi în costume de poliţişti, au intrat în muzeu în dimineaţa zilei de 18 martie 1990 şi au furat cele 13 opere de artă în 81 de minute, după ce i-au sechestrat pe agenţii de pază ai instituţiei la subsol.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here