Reduceri ale preţului energiei termice, supuse aprobării Consiliului Local

0
79

Preţul local al energiei termice facturate populaţiei va fi decis în urma şedinţei ordinare a Consiliului local programate marţi, 31 ianuarie. Noile tarife vor fi stabilite ca urmare a modificării cotei de TVA de la 20% la 19%, prin aplicarea prevederilor Codului Fiscal intrate în vigoare la data de 1 ianuarie 2017. Astfel, preţul local al energiei termice facturate populaţiei, stabilit în  Consiliu Local la valoarea de 256,45 lei/Gcal, va scădea la 254,31 lei/Gcal, baza de calcul rămânând neschimbată.
De asemenea, diferenţa dintre preţul local al energiei termice pentru utilizatorii serviciului public de alimentare cu energie termică racordaţi la reţeaua de distribuţie şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei va suferi modificări, în sensul că, datorită scăderii cu un procent a TVA, se va reduce de la 78,34 lei/Gcal la 77,68 lei/Gcal, aceasta reprezentând suma suportată de bugetul local.
Aceste reduceri intervin în contextul în care municipalitatea ieşeană a elaborat un proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii publice şi prin care propune, în premieră naţională, scăderea preţului energiei termice pentru toate categoriile de clienţi, vizând atât populaţia, cât şi instituţiile publice şi agenţii economici. Noile tarife vor fi de 236,80 lei/Gcal cu TVA, pentru clienţii racordaţi la reţeaua primară de termoficare (la magistrale, cu modul termic individual), 323,07 lei/Gcal cu TVA, pentru clienţii racordaţi la reţeaua secundară de termoficare (la punctele termice) ce nu fac parte din categoria populaţie, şi 245,39 lei/Gcal cu TVA, pentru populaţie.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here