Restricții pe circulație pe bulevardul Independenței

0
34

Ca urmare a extinderii lucrărilor finanțate cu fonduri europene de reabilitare termică a Blocului B3 (Blocul „Carmen”), începând de luni, 15 iulie 2024, vor fi instituite restricții de circulație pe prima bandă a bulevardului Independenței, pe sensul de mers dinspre Fundație către Târgu Cucu.

Măsurile sunt avizate de Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și sunt valabile cel târziu până la 18 octombrie 2024. Restricțiile vor fi semnalizate cu indicatoare, balize direcționale și panouri de presemnalizare, potrivit legii. Municipalitatea va încerca să elimine aceste restricții până la începerea noului an școlar.

Intervențiile de reabilitare termică menționate fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană care presupune lucrări la următoarele imobile:

  • blocul „Carmen” din bulevardul Independenței nr. 2;
  • blocul S4 din strada Ciurchi nr. 109 A;
  • blocul Z4 din bulevardul Nicolae Iorga nr. 30;
  • blocul D2 din strada Oancea nr. 34;
  • blocul B3 din bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4.

Finanțarea investiției este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5 „Valul Renovării” – Operațiunea A3 „Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale” și are o valoare totală de 25.577.256,36 lei.

Lucrările sunt executate de asocierea Conest SA – Sigm-Home Projects SRL în cadrul unui contract în valoare de 23.575.669,23 lei.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here