Restricții și modificări de circulație în perioada Sărbătorilor Iasului

0
70

Organizarea numeroaselor manifestări din cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a Sărbătorilor Iașului impune o serie suplimentară de modificări şi restricţii ale traficului auto.

În data de 11 octombrie 2024, în intervalul orar 18.00 – 21.00, se închide / restricționează traficul rutier pe traseul: str. I. C. Brătianu – str. Cuza Vodă – str. Armeană – str. C. Negri – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pentru Procesiunea „Calea Sfinților”.

Pentru organizarea Sfintei Liturghii cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva din data de 14 octombrie 2024, precum și Pieței de Weekend, în perioada 11 octombrie 2024, ora 24.00 – 14 octombrie 2024, ora 24.00, se închide circulația rutieră pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (tronsonul cuprins între str. I. C. Brătianu și str. C Negruzzi (Casa Modei)) și pe str. I. C Brătianu (pînă la intersecția cu str. A. Bârsescu). 

Pentru organizarea spectacolului organizat în încheierea Sărbătorilor Iașului, pe 18 octombrie 2024, de la ora 19.00, în Piața Palatului Culturii, se impun următoarele modificări și restricții de circulație:

– închiderea circulației auto în data de 17 octombrie 2024, în intervalul orar 7.00 – 23.00, în Piața Palatului Culturii, tronsonul cuprins între sectorul cu calea de rulare a tramvaiLOR și str. Anastasie Panu;

– închiderea circulației tramvaielor în data de 17 octombrie 2024, în intervalul orar 17.30 – 23.00, pe str. Anastasie Panu și str. Palat;

– în data de 18 octombrie 2024, în intervalul orar 13.00 – 24.00, se închide circulația în Piața Palatului Culturii, atât pe sectorul de drum prevăzut cu cale de rulare a tramvaielor și str. Anastasie Panu, cât și pe segmentul de drum prevăzut cu linie de tramvai cuprins între str. Palat și accesul către Hotel Moldova;

– în data de 18 octombrie 2024, în intervalul orar 18.00 – 23.00, se închide circulația pe str. Anastasie Panu, sectorul de drum cuprins între str. Sf. Lazăr (ANAF) și str. Palat, și pe str. Palat, sectorul de drum cuprins între str. Anastasie Panu și str. Sf. Lazăr (BCR).

Vă reamintim celelalte restricții de circulație în vigoare:

Până pe 15 octombrie 2024, ora 24.00, se închide, în funcție de necesități, circulația rutieră pe următoarele artere: str. Colonel Langa, str. G. M. Cantacuzino, str. Iordachi Lozonschi – str. Cloșca, str. Sf. Petru Movilă, str. Uzinei, str. Morilor, str. Alexandru Ipsilanti, str. Sf. Andrei, trecătoarea Iancu Bacalu, str. Iancu Bacalu pentru Traseul pelerinilor.

Până pe 15 octombrie 2024, ora 6.00, se închide / restricționează traficului rutier, în funcție de necesități, pe următoarele artere, pentru parcarea autocarelor și microbuzelor cu pelerini:

– bd. Regele Ferdinand I al României, tronsonul cuprins între Podu Roș și intersecția cu Podul de Piatră; 

– bd. Regele Mihai I al României, tronsonul cuprins între sos. Națională (spălătoria K9) și Podu Roș (sediul PNL).

În data de 14 octombrie 2024, în intervalul orar 7.00 – 14.00, se închide / restricționează traficul rutier, în funcție de necesități, pe următoarele artere: str. I. C. Brătianu (între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. Cuza Vodă), str. Agatha Bârsescu (între str. I. C. Brătianu și str. Mănăstirea Dancu), bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Sfânta Liturghie.

ocuri de parcare pentru pelerini:

– bd. Regele Mihai I al României, tronsonul cuprins între sos. Națională (spălătoria K9) și Podul Roș (sediul PNL);

– bd. Regele Ferdinand I al României, tronsonul cuprins între Podu Roș și Podul de Piatră;

– parcarea de la Teatrul Național;

– parcarea de pe str. Agatha Bârsescu.

Poliţia Rutieră, Jandarmeria şi Poliţia Locală vor lua deciziile privind restricţionarea / închiderea circulaţiei rutiere în diferite zone, în funcție de necesități, pentru buna desfăşurare a evenimentelor incluse în Sărbătorile Iaşului.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here