Revelion de şoc cu meniu “de porc”. Mâncare de cantină la Revelionul de la Casa Vânătorului

0
102

Mai mulţi clienţi care au petrecut în noaptea dintre ani la Restaurantul Casa Vânătorului din Parcul Expoziţiei au regretat această alegere. Mărturiile clientilor sunt de-a dreptul cutremuratoare, ilustrând cu fidelitate serviciile mizerabile de care au parte clienţii în localurile ieşene.
Toate serviciile au fost la pământ, dar mâncarea a întrecut orice limită a bunului simţ. Antreul a fost relativ bun, dar următoarele două feluri au fost numai din tocătură, în loc să fie grătar sau friptura. La felul doi ne-au dat două găluşti, două romburi de tocătură cu un sos rozaliu iar la al treilea fel ne-au dat o bucată mai mare de tocătură sărată cu garnitură de cipsuri. Eu cred că au rămas datori la furnizori şi nu le-au mai dat marfă. Mai mult, nu au avut ceşti de cafea iar şampania servită avea cam 20 de ml, ceva de răsul lumii. Am reuşit să bem cafeaua de abia pe la ora 1.00, pentru că trebuia să aştepte să termine unii ca să ne dea şi nouă. Îi grăbea pe ăia să bea… ”, a spus, razand amar, Toncean Gabriel, unul dintre clienţi.
Revelionul de neuitat intr-un local cu traditie, dar care se aseamănă la servicii la fel de mult cu tradiţionalul Restaurant Bolta Rece, a continuat şi cu alte surprize neplăcute care au reuşit să-i ţină trezi şi şocaţi pe clienţi şi după ce au ciocnit cupele cu cei 20 de ml de şampanie.
Garderoba era compusă din nişte cuiere ţărăneşti bătute pe hol iar capitonajul scaunelor era atât de ros că te duceai cu fundul în jos. Bateriile şi uscătoarele de la baie erau nefuncţionale, hârtie igienică mai deloc, muzica cu foarte mulţi decibeli, de nu puteai să vorbeşti la masă când cânta orchestra. O nenorocire a fost, nişte bandiţi ordinari!. Normal, Sanepid-ul ar trebui să închidă acest local iar comisarii ăştia de la OPC ar trebui să fie de serviciu ca să poţi să îi chemi la faţa locului”, a mai spus Gabriel Toncean.
Oamenii regretă şi acum, nu pierderea celor 270 de lei de persoană, cât au dat pe un meniu la Casa Vânătorului, cât pierderea unui moment unic în felul său, pe care îl puteau petrece cu familia în condiţii civilizate.
Din 1977, de când eram student, mergeam la Casa Vânătorului, despre care aveam o impresie bună. Au fost colegi care au făcut Revelionul în alte părţi cu 130 de lei şi au avut un meniu ca la carte şi servicii de calitate. Noi ştiam că acest restaurant este al celui care are “Oskar”-ul şi tocmai de asta ne-am şi dus cu încredere. Ce s-a vrut a fi un moment frumos s-a transformat într-un necaz”, a spus Gabriel Toncean.
Daca ar exista 0 stele, nici pe alea nu le-ar merita. Conservă de porc la meniu de 270 de lei! Nu o să câştige clienţi de loc, ba chiar o să piardă, pentru că un client nemulţumit mai atrage 10 pe lângă. Ruşine!”, a spus şi Roman Iulian, un alt client al Casei Vanatorului in acea noapte de Revelion. Contactaţi telefonic, reprezentanţii restaurantului au admis, cu jumătate de gură, că meniul a fost modificat fără consultarea sau înştiinţarea clienţilor care au plătit pentru grătar şi au primit …tocătură. “Cu mâncarea nu ştiu ce să vă zic. În ce priveşte toaletele, ştiu sigur că au fost femeile de serviciu în acea noapte, pentru ambele săli, iar referitor la mâncare, a fost aproximativ…, în mare parte ceea ce era în meniu. Acesta a fost cel care a fost spus de la început, doar că la un produs a fost altceva. Nu văd sensul plângerilor” a spus Corina Alistar, şefa de sală.
Depăşită de situaţie, dar convinsă de faptul că clienţii nu au dreptate, şefa de sală l-a pasat la telefon pe şeful de unitate ca să dreagă…Revelionul.
Cu toaletele cred că este o exagerare. În ce priveşte materia primă, am facturile la dispoziţie şi le voi pune la dipoziţie celor de la OPC, chiar şi clienţilor, pentru că toată marfa a fost cumpărată atunci, pe 30 decembrie, (n.r. Petrecerea de Revelion a fost pe 31 decembrie) şi am facturile care să confirme cantitatea (!?) iar faptul că bucătarul nostru a fost mai prost inspirat şi a ales să facă nişte rulade din acelaşi muşchiuleţ de porc, în loc să să facă grătar, asta a fost o greşeală de-a lui şi va plăti pentru asta”, a spus Bogdan Pintilie, managerul Restaurantului Casa Vânătorului. Reclamatiile mai multor clienti care au petrecut noaptea de Revelion la Casa Vanatorului au intrat in atentia comisarilor OPC Iasi.

meniu casa vanatoului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here