Revista TIMPUL te trimite la Festivalul International de Film Istoric Râsnov

0
60

În perioada 31 iulie – 9 august 2015, la Râșnov, se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Istoric. Pe toată perioada acestui eveniment, iniţiatorii festivalului – Primăria Râşnov şi Asociaţia Mioritics – vor organiza o şcoală de vară pentru studenţii şi masteranzii pasionaţi de istorie. Această activitate este realizată în colaborare cu revista de istorie ASTRA, editată de Biblioteca Județeană din Brașov.

Și tu poți aplica dacă vrei să ai parte de o experiență inedită!

Doi dintre cititorii Revistei TIMPUL pot participa la această școală de vară. Cele două locuri oferite de organizatori prin Revista TIMPUL vor fi ocupate în urma unui concurs. Aplicanții, cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani, trebuie să descrie și/sau analizeze pe scurt filmul istoric preferat. Așteptăm textele voastre (max. 4000 de semne cu tot cu spații și cu titlu) până la data de 23 iulie 2015, pe adresa redactie@revistatimpul.ro. Vă rugăm să ne comunicați vârsta pe care o aveți și următoarele date de contact: adresa poștală, ocupația sau instituția în care studiați, numărul de telefon (mobil). Cei doi câștigători vor fi anunțați pe data de 25 iulie 2015.

Costurile de masă și cazare pentru aplicanții selectați vor fi acoperite de organizatori. Nu vor fi acoperite costurile legate de transport. Aplicanții selectați vor avea acces la toate evenimentele Festivalului de Film Istoric și în Cetatea Râșnov.

Detalii despre școala de vară http://www.ffir.ro/ro/scoala-de-vara.html

Detalii despre Festivalul Internațional de Film Istoric Râșnov http://www.ffir.ro/ro/

https://www.facebook.com/filmistoricrasnov

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

46 + = 49